Bursele școlare se achită lunar în toate unitățile de învățământ din Sectorul 4

09-03-20 Administrator 0 comment

15.485 de burse, în valoare totală de peste 10 milioane de lei, vor fi achitate de Primăria Sectorului 4, prin Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ (D.A.U.I.), în semestrul al II-lea al anului școlar 2019 – 2020, către elevii care au obținut performanțe la concursurile școlare sau medii generale începând de la 8.50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior.

Din acest semestru, în toate unitățile de învățământ din Sectorul 4, bursele școlare sunt achitate lunar pentru elevii cu rezultate bune la învățătură – indiferent de forma de învățământ – primar, gimnazial sau liceal. 

În plus, legea prevede două variante în care tipurile de bursă pot fi cumulate, astfel: 

  • bursele de performanță, cele de merit sau cele de studiu pot fi cumulate cu bursele de ajutor social;
  • bursele de studiu pot fi cumulate cu bursele de merit sau cu acelea de performanță. 

Elevii și părinții acestora trebuie să opteze pentru varianta de cumul care le este mai convenabilă. Reamintim că dosarele pentru acordarea burselor se alcătuiesc și sunt gestionate la nivelul unităților de învățământ care transmit, ulterior, listele cu numărul de burse către administrațiile locale. Acestea sunt împuternicite de actele normative în vigoare doar să aprobe numărul de burse transmis de unitățile de învățământ și să aloce sumele ce urmează să fie plătite. Plățile se fac tot în cadrul fiecărei școli sau liceu / colegiu în parte. 

Din păcate, de fiecare dată apar greșeli în întocmirea listelor. S-a întâmplat și acum: patru unități de învățământ ne-au înștiințat că, din cauza unor regretabile erori, au fost omise de la calcul o serie de burse de merit și de ajutor social. Prin urmare, Consiliul Local al Sectorului 4 a adoptat, pe 25 februarie, Hotărârea nr. 20. Aceasta rectifică și completează actul administrativ adoptat anterior, pe 10 februarie, modificând numărul total de burse ce urmează să fie acordate, de la 15.426 la 15.485. Din acest semestru, noi punem, lunar, la dispoziția fiecărei unități de învățământ sumele necesare achitării buselor pe care le-au solicitat. Plățile se fac la nivelul fiecărei unități de învățământ în parte, conducerile acestora fiind direct responsabile și pentru data la care achită aceste drepturi”, a explicat directorul general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4, Ana – Maria Mocăniță. 

Cuantumul burselor de ajutor social acordate elevilor din Sectorul 4 a crescut, fiind aproape dublu față de anul trecut (150 de lei/lună, în prezent față de 80 de lei / lună, în semestrul II al anului școlar 2018-2019).  

Cuantumul celorlalte tipuri de bursă a rămas neschimbat. Se acordă, astfel: 

  • burse de performanță, în cuantum de 50 de lei / lună
  • burse de merit de tip “A”, de câte:
  •  50 de lei / lună, pentru elevii care au obținut medii cuprinse între 8.50 și 8.99
  • 80 de lei / lună, pentru elevii care au obținut medii cuprinse între 9.00 și 9.49
  •  100 de lei / lună, pentru elevii care au obținut medii cuprinse între 9.50 și 9.99
  • 200 de lei / lună pentru elevii care au obținut media 10
  • burse de merit de tip burse de merit de tip “B”, în valoare de:
  • 50 de lei / lună – pentru elevi din învățământul primar; 
  • 200 de lei / lună – pentru elevi de gimnaziu; 
  • 300 de lei / lună – pentru liceeni. 
  • burse de merit tip “C”, în valoare de : 
  •  50 de lei / lună, pentru elevi din învățământul primar; 
  • 100 de lei / lună, pentru elevi de gimnaziu și liceeni. 
  • burse de studiu, în valoare de 100 de lei / lună
  • burse de ajutor social ocazional – acordate, potrivit legii, o singură dată pe an, în cuantum de  200 de lei.

 

Primăria Sectorului 4 respectă legea și va continua să asigure accesul la educație al fiecărui copil. Încercăm să venim în sprijinul elevilor noștri și al părinților lor, prin achitarea la timp către unitățile de învățământ a sumelor necesare plății burselor, în condițiile prevăzute de lege, în funcție de limitele bugetare și în acord cu actele administrative adoptate de Consiliul Local al Sectorului 4. Am decis, ca bursele – indiferent de tipul acestora – să fie achitate lunar din acest semestru, astfel încât să nu mai existe întâzieri și, cu ajutorul responsabililor din unitățile de învățământ, sper că nici erori în plata acestora”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.  

 

…………………………………………………………..

Bursele școlare se acordă în conformitate cu art. 82 alin. (3) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat sunt aprobate prin Ordinul nr.5576 /2011 al ministrul educației, cu modificările și completările ulterioare. În ultimii ani, ca urmare a scăderii la 8.50 a mediei-limită de la care se acordă burse de merit pentru elevii școlilor primare, gimnaziale și liceelor, numărul școlarilor și liceenilor premiați a crescut de la câteva mii, la câteva zeci de mii anual, iar sumele se acordă din bugetele locale. 

Conform modificărilor aduse art. 18 alin. (2) din Ordinul nr.5576 /2011, prin Ordinul 3480/2018, elevii care beneficiază de burse de studiu pot beneficia și de burse de merit sau de performanță. De asemenea, elevii cu cerințe educaționale speciale pot beneficia de burse de studiu/merit/performanță, indiferent dacă beneficiază și de o măsură de protecție socială. Un elev poate cumula cel mult două tipuri de burse. De aceea, elevii, respectiv, părinții acestora pot opta pentru varianta de cumul mai convenabilă.

Cererile pentru acordarea de burse și opțiunile pentru cumulul acestora sunt depuse în unitățile de învățământ, dosarele sunt avizate apoi de consiliile de administrație ale școlilor, sunt transmise conducerii unităților de învățământ și centralizate în secretariate. De aici, listele pe care sunt înscrise cifrele privind necesarul de burse ajung la administrațiile locale.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close