Drumul spre normalitate. Ministerul Transporturilor a deblocat în această după-amiază proiectul de extindere a Magistralei M4 de metrou

10-06-26 administrator 0 comment

Ministerul Transporturilor a semnat în această după-amiază documentația aferentă realizării fazei de proiectare pentru extinderea Magistralei M4 de metrou, deblocând astfel unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură publică aflate în derulare în România.

Decizia vine după semnalul de alarmă referitor la inactivitatea ministerului de resort, transmis în cursul zilei de astăzi de către echipa Sectorului 4 al Municipiului București, autoritatea publică locală contractantă care gestionează în prezent una dintre cele mai mari investiții publice din țară, în valoare de aproximativ 3,5 miliarde de euro și care vizează extinderea Magistralei M4 pe traseul Gara de Nord – Gara Progresul, prin construirea a 14 noi stații de metrou.

Prin semnarea documentației necesare, autoritatea locală poate efectua de acum plățile către antreprenorii implicați în realizarea proiectului tehnic, precum și a studiilor și a lucrărilor specifice etapei de proiectare. Această fază a investiției are termen de finalizare în luna septembrie a acestui an, pentru ca ulterior să fie urmată de începerea efectivă a lucrărilor de execuție.

În acest context, echipa Sectorului 4 al Municipiului București își exprimă aprecierea pentru reacția promptă a echipei Ministerului Transporturilor, care a înțeles importanța strategică a proiectului și a acționat rapid pentru eliminarea blocajelor administrative.

De asemenea, reprezentanții Sectorului 4 al Capitalei salută abordarea echipei Ministerului Transporturilor de a susține investițiile publice orientate către nevoile cetățenilor, dincolo de diferențele de ordin politic. 

Extinderea Magistralei M4 reprezintă unul dintre cele mai importante obiective strategice de investiții ale Sectorului 4. Proiectul presupune construirea de la zero a 14 noi stații de metrou pe traseul Gara de Nord – Gara Progresul, care vor conecta astfel nordul și sudul Capitalei. Valoarea totală a investiției este estimată la aproximativ 3,5 miliarde de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile, accesate prin Programul Transport al Uniunii Europene.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close