Șoseaua Giurgiului devine “Șoseaua Verde”. Urmare a lucrărilor de modernizare, circulația tramvaielor va fi suspendată

01-08-19 Administrator 0 comment

În perioadele 09 – 11 august și 16 – 18 august a.c., circulația tramvaielor de pe Șoseaua Giurgiului va fi suspedată, pentru montarea gazonului între șinele de tramvai.

Una dintre cele mai importamte căi de acces în Capitală, care face legătura atât cu localitățile din sudul țării cât și cu cele de la frontiera cu Bulgaria, va deveni prima arteră de circulație din Sectorul 4 care va avea un covor de iarbă pe ecartamentul liniilor de tramvai.

Primăria Sectorului 4 a luat această măsură pentru a reduce cât mai mult cantitatea de praf produsă de traficul foarte aglomerat din zonă, dar și pentru a crește suprafața spațiului verde din sector. Astfel, în perioada mai sus menționată, circulația tramvaielor de pe Șoseaua Giurgiului va fi suspendată, pentru a le permite constructorilor realizarea lucrărilor de înierbare.

Pentru aceasta, mai intâi, vor fi înlăturare dalele vechi dintre șine, iar ulterior, suprafață respectivă va fi nivelată și pregătită pentru montarea rulourilor de gazon, dar și a unui sistem automat de irigații, care să împiedice uscarea ierbii.

Pentru buna desfășurare a lucrărilor și pentru a reduce disconfortul celor care locuiesc sau circulă în zonă, în intervalul 09 – 11 august și 16 – 18 august a.c., călătorii vor putea folosi un număr suplimentar de autobuze, puse la dispoziție de Societatea de Transport București, care vor circula pe același tronson cuprins între Strada Luică și Piața Eroii Revoluției (Șura Mare).

Lucrările de înierbare fac parte dintr-un proiect extrem de amplu de “Reconfigurare, reabilitare și modernizare a sistemului rutier și de amenajare a spațiilor urbane verzi de pe Șoseaua Giurgiului”, menit să asigure condiții pentru un trafic decent, civilizat și în deplină siguranță pe una dintre cele mai aglomerate artere din București.

Lucrările de modernizare vizează atât partea carosabilă cât și cea pietonală, aflate, de altfel, într-o avansată stare de degradare, pe o lungime de 8 kilometri, pe ambele sensuri de circulație. 

În cadrul acestora,  anumite tronsoane de pe Șoseaua Giurgiului vor fi lărgite,  iar trotuarele vor fi astfel reconfigurate pentru a avea o lățime mai mare. Mai mult, vor fi amenajate noi locuri de parcare în spic, ajungându-se la un total de aproximativ 2.000 de parcaje publice. 

Totodată, pentru prima dată, pe Șoseaua Giurgiului vor fi create piste pentru biciclete, pe ambele sensuri de circulație, iar spațiile verzi vor fi extinse la maximum și vor fi transformate în grădini publice, cu mobilier urban nou și zone de relaxare.

Mai mult, pentru reducerea poluării generate de traficul rutier, pe Șoseaua Giurgiului, continuă campania de plantare a arborilor, tei și prunus, începută în această primăvară.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close