Sectorul 4 construiește în Calea Șerban Vodă nr. 189 un Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei

09-04-24 Administrator 0 comment

Sectorul 4 al Municipiului București continuă să investească masiv în dezvoltarea  infrastructurii sanitare a Bucureștiului. Cu fonduri europene nerambursabile obținute din PNRR, autoritatea locală, împreună cu Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, ridică de la zero un Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei.

Noua facilitate medicală va fi edificată pe Calea Șerban Vodă nr.189 pe terenul pe care a funcționat în trecut Pavilionul Zerlendi, din cadrul institutului. Proiectul noului spital a debutat deja cu etapa de dezafectare a clădirilor existente, vechi de mai bine de 130 de ani, aflate într-o stare avansată de degradare, incompatibilă cu desfășurarea oricărui act medical.

Informații referitoare la acest subiect, extrem de important, atât pentru București, cât și pentru întreaga țară, vor fi oferite de către primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, în cadrul unei conferințe de presă ce va avea loc mâine, 10 aprilie a.c., începând cu ora 11:45, în Calea Șerban Vodă nr.189.

La acest eveniment vor participa dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” și prof.dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Jurnaliștii interesați de acest subiect sunt așteptați în Calea Șerban Vodă nr.189, începând cu ora 11:30.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close