Sectorul 4 are cel mai modern complex educațional din învățământul preuniversitar de stat din Capitală

06-09-19 Administrator 0 comment

Aproape  9  milioane de lei (aproximativ 2 milioane de euro) au fost investiți în reabilitarea și modernizarea fostei Școli Generale Nr. 100 – Colegiul Tehnic “Petru Rareș”, absorbită  de Școala Gimnazială nr. 190, în baza Ordinului de Ministru al Educației Naționale, nr. 4912/23.08.2019. Astfel, cei aproape 500 de copii (școlari și preșcolari) care învață aici vor începe noul an școlar în cele mai bune condiții, în cel mai modern complex educațional din învățământul preuniversitar de stat din Capitală, care cuprinde școală, grădiniță și after-school.

Pentru aceasta, interiorul clădirii a fost complet refăcut. Toate sălile de curs au acum parchet nou, mobilierul vechi a fost schimbat cu unul modern, instalațiile termice și electrice au fost înlocuite. Totodată, a fost refăcut și exteriorul clădirii care beneficiază de prima fațadă ventilată, pentru o mai bună circulație a aerului și asigurarea unui climat propice în sălile de clasă.

Nici siguranța copiilor nu a fost neglijată, dimpotrivă. Astfel că, pe lângă reparații și modernizări, au fost derulate și lucrările necesare obținerii autorizației de securitate la incendiu. În momentul de față,  școala (care este avizată ISU) beneficiază de un sistem nou de detectare a incendiilor, instalația de hidranți a fost refăcută, ușile vechi au fost înlocuite cu unele antiincendiu, rezistente la foc timp de 90 de minute. 

De asemenea, întrucât, în baza ordinului mai sus menționat, în același imobil funcționează de acum și o grădiniță, peste 7,2 milioane de lei (peste 1,5 milioane de euro) au fost investiți în reconversia funcțională a clădirii. 

Astfel, sălile de clasă de la parterul clădirii au fost dotate cu mobilier adaptat vârstei copiilor, grupurile sanitare au fost refăcute, pentru a putea fi  utilizate de copiii de la grupa mică, s-au amenajat un cabinet medical și un izolator, a fost înființat un oficiu pentru hrana copiilor, etc.. 

Mai mult, în curtea unității de învățământ au fost create spații de studiu, cu o suprafață de peste 40 de metri pătrați și o capacitate de aproximativ 80 de locuri într-un modul de tip after school, în care au fost investiți peste 500.000 de lei și în care, în anul școlar 2019-2020, vor fi relocate trei grupe ale Grădiniței Nr. 30, pe perioada lucrărilor de consolidare, modernizare și extindere ale clădirii în care a funcționat până acum. Totodată, au fost amenajate atât un loc de joacă, cu o suprafață de 200 mp cât și un loc de recreere, cu o suprafață de 2000 de mp. 

 

Sectorul 4 este singurul UAT din România, în care paza copiilor este asigurată de polițiști locali

 

Siguranța elevilor și a cadrelor didactice constituie o prioritate majoră pentru Primarul Sectorului 4 și în noul an școlar, care va începe luni, 09 septembrie a.c.. În acest sens, pentru al doilea an consecutiv, Patrula Școlară va asigura  paza copiilor care învață în grădinițele, școlile și liceele din Sectorul 4.

Singura structură de pază și protecție din România, dedicată exclusiv siguranței elevilor, va avea la dispoziție în acest an, un număr de 35 mașini inscripționate atât cu însemnele Poliției Locale Sector 4 cât și cu cele specifice, precum și un efectiv de aproximativ 76 de agenți, care vor patrula în perimetrul unităților de învățământ, în fiecare zi, pe toată perioada orelor de curs, în intervalul orar 08:00-19:00,  pentru a-i feri pe copii de posibilele incidente antisociale, ce s-ar putea petrece în curtea sau în zona adiacentă a școlilor. Acestor dotări li se adaugă și alte 6 mașini speciale de intervenție rapidă, în caz de necesitate. 

Mai mult, Patrula Școlară va continua să acționeze și pe zona siguranței rutiere. Astfel, agenții de pază vor acorda o atenție deosebită elevilor mai mici, pe care îi vor ajuta în traversarea străzilor din apropierea școlilor și îi vor îndruma spre sălile de curs.

În acest fel, Patrula Școlară va continua misiunea începută în septembrie anul trecut și datorită căreia copiii care învață la școlile, liceele și grădinițele din Sectorul 4 al Capitalei au avut parte de condiții de maximă siguranță. 

Activitatea agenților a însemnat peste 7.500 de misiuni specifice întreprinse cu scopul de a reduce și elimina situațiile deosebite care ar fi putut pune în pericol siguranța elevilor și profesorilor sau care ar fi putut produce prejudicii proprietății publice sau private și care au transformat unitățile de învățământ din sector, într-unele din cele mai sigure din București.

 

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, premiază performanța

 Câte 10.000 de lei fiecare vor primi elevii care au obținut media 10 la examenele naționale

 

Investițiile în infrastructura școlară, derulate de Primăria Sectorului 4 în ultimii 3 ani au dat deja rezultate deosebite la examenele naționale.

Astfel, în anul școlar 2018-2019, Sectorul 4  s-a clasat pe locul I la nivel national, în privința procentului de promovabilitate la Bacalaureat, de 80,94 %, devansând astfel județe cu tradiție, precum Cluj, Sibiu.

Rezultate excepționale au avut și elevii care au absolvit clasa a VIII-a la școlile din Sectorul 4, șapte dintre aceștia reușind să obțină media 10 la examenul de Evaluare Națională. 

Performanța lor va fi răsplătită de către Primarul Sectorului 4, la a cărui inițiativă, elevii, absolvenți de la Școlile Gimnaziale Nr. 194, 190, 79, 97 si de la Școala Gimnazială “George Bacovia” vor primi câte 10.000 de lei fiecare.

 

Primăria Sectorului 4 a făcut cele mai mari investiții în Educație din ultimii 30 de ani

Perioada 2018-2019 este una de referință în privința investițiilor în infrastructura școlară, derulate de Primăria Sectorului 4

 

 Peste 200 de milioane de lei (aproximativ 45 de milioane de euro) au fost investiți începând din 2016 în reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ din Sectorul 4. 

Dacă în 2016 și 2017, investițiile totale au însumat aproape 9 milioane de lei (aprox 2 milioane de euro), în 2018 (când a început reabilitarea tuturor instituțiilor de învățământ din Sectorul 4, în care nu se mai investise de 28 de ani) și în 2019, investițiile au depășit 108 milioane de lei (peste 22,87 de milioane de euro). 

Lucrările au vizat, în primul rând, siguranța elevilor și a cadrelor didactice, sens în care, începând de anul trecut,  în 38 de obiective de investiții au avut loc și încă se află în derulare lucrări de reparații și amenăjări specifice, pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu. 

În acest moment, 8 unități de învățământ (un liceu, 5 școli gimnaziale, 1 after-school și o grădiniță) sunt autorizate ISU, pentru celelalte unități (un colegiu, 10 școli și 22 de grădinițe) fiind depusă documentația în vederea autorizărilor. Mai mult, peste  66 de milioane de lei, (aproape 14 milioane de euro), fonduri guvernamentale, obținute de la Ministerul Dezvoltării  Regionale și Administrației Publice, și cofinanțare de la bugetul local – vor fi investiți în reconstruirea a 6 grădinițe încadrate în clasa I de risc seismic, în vederea obținerii autorizațiilor de funcționare.

Pentru anul 2020, sunt luate în calcul investiții de peste 82,5 milioane de lei (aprox. 17, 5 milioane de euro, necesari pentru a continua lucrările începute). Doar investițiile în reabilitarea, consolidarea și modernizarea grădinițelor depășesc 61,4 milioane de lei (peste 13 milioane de euro).

În Sectorul 4 al Capitalei funcționează 58 de unități de învățământ preuniversitar de stat, la care sunt înscriși aproximativ 40.000 de copii, școlari și preșcolari.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close