Sectorul 4 al Municipiului București și Consiliul Județean Giurgiu vor construi aeroport internațional în sudul Capitalei

21-09-23 administrator 0 comment

Dezvoltarea economică și socială accelerată de care a beneficiat în ultimii ani zona de sud a Bucureștiului a transformat Sectorul 4 într-un posibil partener credibil pentru instituțiile statului, dar mai ales, pentru investitorii români și nu numai. În aceste condiții, prielnice pentru creionarea unui nou hub de business al Capitalei, apare în mod evident și nevoia creionării unei infrastructuri aplicate, în special cea destinată transportului aerian de marfă și de persoane. 

Acest deficit, neapărat necesar pentru a interconecta mai facil Bucureștiul cu restul statelor europene, poate fi acoperit prin construirea, în perioada ce urmează, a unui aeroport de mari dimensiuni în această zonă de sud a Capitalei. 

De aceste aspecte se vor îngriji Sectorul 4 și Consiliul Județean Giurgiu, conform unui anunț public recent al primarului Daniel Băluță. Edilul a afirmat, în timpul unei conferințe de presă prilejuită de deschiderea noului parc Tudor Arghezi, că peste doar câteva zile, colaborarea dintre cele două instituții se va materializa cu primele documente semnate în acest sens. 

„Cel mai nou proiect de infrastructură pe care-l vom derula în sudul Capitalei, menit să echilibreze decalajul major de dezvoltare între nordul şi sudul oraşului este cel privind construcția unui aeroport internațional, pe care comunitatea noastră îl va realiza împreună cu Consiliul Județean Giurgiu. Asocierea dintre cele două instituții va căpăta, în cursul săptămânii viitoare, și forma documentelor legale, iar în următoarea lună vom avea posibilitatea să semnăm inclusiv realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate”, a declarat Daniel Băluță. 

Aeroportul ce urmează a fi construit în sudul Bucureștiului va fi unul internațional, mai mare decât cel mai nou construit în România, cel de la Brașov, întrucât ar urma să deservească un număr mai mare de judeţe, cu o populaţie mai mare. De asemenea, va fi proiectat atât cu terminale pentru pasageri, cât și cu unele speciale pentru transportul de marfă, în condițiile în care, pe ambele direcții, Aeroportul Otopeni este suprasolicitat în acest moment.

„Împreună cu autorităţile statului şi după studiile de specialitate vom decide unde este locul potrivit. M-ar bucura foarte mult să fie un aeroport de talia Aeroportului Otopeni. Dacă nu reuşim să-l facem atât de mare, măcar două treimi din ceea ce înseamnă Aeroportul Otopeni. Ce este însă foarte important este faptul că aceasta va fi o investiție publică, a statului român, și va rămâne în proprietatea statului român”, a mai spus edilul, care a continuat oferind și câteva argumente de ordin economic și social care stau la baza inițierii proiectului anterior menționat. 

Este o certitudine pentru noi toți cei care trăim în Sud, că viața noastră trebuie să crească din punct de vedere calitativ și să facem tot ce ne stă în putință să atragem cât mai multe investiții, pentru că aici, din păcate, nu s-a investit. Visul pe care îl am este acela de a crea mult mai multe locuri de muncă bine plătite pentru oamenii din comunitatea noastră și nu numai. Bucureștiul merită un astfel de tip de dezvoltare, pentru că în noua anvelopă nu mai încape și trebuie o investiție de calitate în acest sens. Aici vorbim cel puțin despre zona de Sud, despre Berceni, despre Popești Leordeni sau Jilava, pentru că este singura cale prin care să putem obține o capitală de nivel occidental. Și sunt convins că în următorii 10 ani, prin proiectele pe care le dezvoltăm,  prin extinderea magistralei M2 de metrou, prin magistrala M4 – Gara de Nord – Gara Progresul, pe care, în scurt timp, o vom scoate la licitație și prin investițiile care se derulează în județul Giurgiu și în județul Ilfov, aceste proiecte vor fi atinse. Este un moment al faptelor și mai puțin al vorbelor. De aceea veți vedea în următoarele săptămâni că toate demersurile legale vor începe și se vor derula rapid și transparent”.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close