Sectorul 4 al Capitalei, atractiv pentru autoritățile și investitorii din Israel

24-08-21 Administrator 0 comment

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță și Ambasadorul Israelului în România, E.S. David Saraga, au vizitat astăzi, 24 august a.c., șantierele celor mai importante obiective de investiții, pe care Primăria Sectorului 4 le derulează în acest moment.

Astfel, după o scurtă întrevedere ce a avut loc la sediul Primăriei Sectorului 4, cei doi oficiali au mers la șantierul noii stații de metrou, Tudor Arghezi, de pe Șoseaua Berceni, iar apoi au vizitat împreună Spitalul de Stomatologie, situat pe Șoseaua Olteniței, prima unitate sanitară cu profil de medicină dentară ce se construiește în România în ultimii 50 de ani, un proiect comun dezvoltat de Primăria Sectorului 4 și Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”. 

„Mă bucură faptul că eforturile pe care Sectorul 4 le-a făcut în ultimii ani sunt acum relevante și la nivelul comunității de afaceri internaționale. Am profitat astăzi de faptul că Excelența Sa, domnul David Saranga, ambasadorul statului Israel în România, a ales să viziteze comunitatea noastră și i-am solicitat să ne sprijine în vederea identificarea eventualelor oportunități de investiții israeliene în Sectorul 4. Sunt convins că beneficiind de suportul mediului de afaceri din Israel, ne putem atinge mai ușor dezideratul de a transforma Sectorul 4 în capitala Bucureștiului. Asta întrucât avem nevoie de expertiza experților israelieni în domeniile cheie în care noi am investit deja, cum ar fi Smart-City, infrastructura rutieră sau cea medicală sau educațională”, a declarat Daniel Băluță, primarul sectorului 4.

Este pentru a doua oară în ultimele 3 luni de zile, când oficialii israelieni vizitează Sectorul 4, în vederea identificării unor noi investiții și oportunități de dezvoltare în domenii esențiale precum sănătate, transporturi, smart city. 

Astfel, după ce în luna iunie, o delegație a oamenilor de afaceri care l-au însoțit pe președintele statului Israel, ES Reuven Rivlin, în vizita sa oficială în România, a venit în Sectorul 4, cu intenția de a studia îndeaproape soluțiile de smart city implementate cu succes deja, astăzi, ambasadorul Israelului, ES David Saranga a punctat încă o dată, interesul comunității de afaceri israeliene pentru realizarea de proiecte comune cu cel mai smart sector al Capitalei.

„Am ales să aprofundăm situația din sectorul 4, întrucât am observant că aici, domnul primar și primăria au investit în domenii importante, cum ar fi Smart-City, transport și sănătate, domenii în care Israel deține atât expertiză, cât și tehnologie nouă, deci poate aduce valoare adăugată acestor proiecte de investiții. Acest lucru a fost vizibil și în urmă cu două luni, când o parte din delegația alături de care președintele Israelului a vizitat România a ales să vină în Sectorul 4 dintre toate comunitățile care derulează activități speficice domenului Smart-City. Vă asigur că aveți în Israel un partener și că împreună, putem construi un viitor comun, o colabare de lungă durată”, a declarat Excelența Sa, David Saranga, ambasadorul Statului Israel în România.

Reamintim că în ultimii ani, Primăria Sectorului 4 a investiv masiv în trei domenii esențiale – infrastructură rutieră, sănătate, învățământ, toate aceste demersuri fiind direcționate către un obiectiv major, acela de a transforma Sectorul 4 și întreaga zonă de Sud a Bucureștiului, în cel mai atractiv hub de business, menit să genereze la rându-i locuri de muncă bine plătite și condiții net superioare pentru un trai mai bun al oamenilor care locuiesc aici.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close