Se aprind luminițele în Sectorul 4 ! Parcul Lumea Copiilor se transformă în “Orășelul lui Moș Crăciun” Feeria sărbătorilor de iarnă va cuprinde Sectorul 4 încă de sâmbătă seara, când luminițele care împodobesc principalele artere și bulevarde se vor aprinde pentru prima oară, în așteptarea Crăciunului

15-11-17 Administrator 0 comment

Anul acesta, Sărbătorile aduc o atmosferă de poveste pentru cei care locuiesc în Sectorul 4. Super concerte în aer liber, artiști consacrați, spectacole pentru copii, carusele, patinoar, concursuri cu premii, daruri și surprize, toate acestea sunt pregătite pentru cei care vor veni în „Orășelul lui Moș Crăciun”, în perioada 18 noiembrie – 31 decembrie.
În așteptarea celui mai frumos moment al anului, parcul Lumea Copiilor va îmbrăca haine de sărbătoare, iar organizatorii îl vor împodobi cu 4000 mii de beculețe colorate și cu un brad înalt de 12 metri, special ales pentru sărbătorile din acest an. Toate vor prinde viață pe 18 noiembrie, sâmbătă seară, odată cu aprinderea luminițelor de sărbători în întregul sector.
Tot atunci se va deschide Căsuța lui Moș Crăciun, unde copiii vor trăi clipe de neuitat. Amplasată în centrul parcului, aceasta va fi locul în care Moșul, în lungul său drum, va poposi pe 15 decembrie pentru a-i întâmpina cu daruri și bucurie. Până atunci, cei mici își pot face fotografii alături de ajutoarele de nădejde ale Moșului sau îi pot scrie scrisori despre cât de cuminți au fost sau despre dorințele lor.
Tot pentru cei mai mici dintre vizitatori, organizatorii au pregătit și alte momente speciale. Astfel, personaje celebre din povești sau din desenele animate îi vor conduce și însoți către principalele atracții și zone de joacă. Copiii se vor putea distra în voie pe patinoarul deschis zilnic între orele 10:00-22:00 sau în caruselele și trenulețele multicolore.
Din program nu vor lipsi momentele artistice. Prima seara a evenimentului va fi deschisă la ora 17:00, de către talentații elevi ai Colegiului Național “Dinu Lipatti”, care vor susține un recital din repertoriul internațional dedicat sărbătorilor de iarnă.
Apoi, vor urca pe scenă unele dintre cele mai iubite artiste de către tineri, precum Ana Lesko, Amna sau Claudia Pavel. Odată dat startul distracției, serile de concerte vor continua în fiecare sfârșit de săptămână și nu numai, cu recitaluri susținute de cele mai mari nume. Mirabela Dauer și Corina Chiriac în zilele de 25 și 26 noiembrie, Andreea Bălan, Pepe, Fly Project (1 decembrie), Corina și Matteo ( 16 decembrie), Ștefan Stan și Alina Irimia ( 17 decembrie) sau Lidia Buble ( 23 decembrie).
Mai mult, Ziua Națională a României va fi sărbătorită în aer liber cu un super concert susținut de Horia Brenciu și HB Orchestra, iar cu o zi înainte de Ajun, copiii îi vor cânta lui Moș Crăciun alături de Smiley.
În toată această perioadă, Orășelul lui Moș Crăciun va gazdui și Târgul de Crăciun, care va fi deschis până în luna ianuarie a anului viitor. Aici vizitatorii vor găsi aproape 50 de căsuțe cu ornamente de sezon, globuri, ghirlande, produse de artizanat și fel de fel de bunătăți la tot pasul. De la preparate tradiționale, specifice sărbătorilor de iarnă, la nelipsitul cozonac de casă sau aromata turtă dulce, producătorii au pregătit de toate.
Târgul va fi deschis zilnic, între orele 10:00 – 22:00 pentru ca cei interesați să găsească tot ce au nevoie pentru sărbători.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close