Din dispoziția Primarului Daniel Băluță, joi, 31 decembrie 2015, echipe reprezentând Direcția Generală de Poliție Locală Sector 4 au întreprins ample verificări pe raza Sectorului 4.
Demersul Edilului vizează siguranța cetățenilor Sectorului 4, polițiștii locali având trasată ca sarcină principală identificarea oricăror abateri de la legislația privind comercializarea materialelor pirotehnice folosite în noaptea Anului Nou.
Astfel, s-a constatat că în zona adiacentă Pieței Sudului, 2 comercianți încălcaseră perimetrul autorizat în acest sens de Autoritatea Locală Sector 4, extinzându-se neautorizat pe domeniul public, fapt pentru care le-a fost retras acordul temporar de funcționare.
De asemenea, aceștia nu aveau eliberat de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență avizul necesar desfășurării acestui tip de activitate comercială, Poliția Locală Sector 4 infomând în acest caz Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov, instituție cu atribuții în continuarea cercetării aspectelor constatate.
Prin aportul efectivelor Secției 15 Poliție, asupra a 6 alți comercianți din zona Pieței Sudului a fost începută cercetarea penală, pentru punerea în vânzare a materialelor pirotehnice din categoria a II-a cu un grad ridicat de risc, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 126/1995, modificată și republicată, privind Regimul materiilor explozive.
Verificările au continuat în incinta complexlui Grand Arena, unde 2 societăți comerciale au fost sancționate contravențional pentru că ofereau spre vânzare artificii, petarde și pocnitori fără să aibă eliberat acord temporar de către Primăria Sectorului 4.
Totodată, polițiștii locali au mai constatat lipsa avizului ISU, situație referitor la care au informat respectiva instituție în vederea continuării cercetărilor, în baza atribuțiilor ce îi revin prin Lege acesteia. De asemenea, administratorului centrului comercial i-a fost aplicat un avertisment.
“Prin Poliția Locală Sector 4, veghem la respectarea normelor de siguranță în cadrul comunității locale, de aceea am decis întreprinderea unor astfel de controale astăzi, când cetățenii Sectorului 4 pot fi tentați să achiziționeze asemenea produse. Oricat de ofertant ar părea, având în vedere prețul redus față de cel practicat de comercianții autorizați, cetățenii trebuie, la randul lor, să conștientizeze că se expun unui real pericol achiziționând marfă de o calitate îndoielnică, care poate genera oricând accidente nedorite. Iar cei care încearcă să eludeze autoritățile, încălcând prevederile impuse comerțului cu acest tip de produse, trebuie să înțeleagă că în Sectorul 4 punem mai presus de orice siguranța cetățeanului și de aceea vor fi aspru sancționați dacă manifestă dispreț, ignorând legislația și normele de conviețuire socială.” (Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4).