România are nevoie de un program național pentru punerea în siguranță a clădirilor în care funcționează școli și grădinițe

23-12-19 Administrator 0 comment

Încă două grădinițe din Sectorul 4, reabilitate și complet modernizate în cadrul campaniei de punere în siguranță a unităților de învățământ preșcolar, “Niciun copil din Sectorul 4 nu va mai merge la grădiniță în clădiri cu risc seismic clasa I”, au fost finalizate în această lună, înaintea vacanței de iarnă. 

Astfel, cei 481 de copii înscriși în Grădinița “Dumbrava Minunată” și în Grădinița Școlii Gimnaziale nr. 308 vor beneficia de acum de cele mai moderne condiții de studiu și de recreere, dar, mai ales, vor fi în siguranță.

Valoarea totală a investiției făcute în cele două grădinițe se ridică la peste 12,3 milioane de lei (aproximativ 2,6 milioane de euro). 

Lucrările au fost complexe și au presupus consolidarea imobilelor, reabilitarea acestora, construcții și dotări speciale pentru obținerea autorizațiilor ISU și a autorizațiilor de funcționare: 

  •  Grădinița „Dumbrava Minunată” (fosta Grădiniță nr. 193), cu sediul în Aleea Terasei nr. 8, este cea mai mare unitate de învățământ preșcolar din Sectorul 4, modernizată până acum. 

Aici au fost executate lucrări de reabilitare termică, de schimbare a tâmplăriei în proporție de 100%, de reparare și vopsire a fațadei cu vopsea decorativă, de reparare a terasei și de montare a balustradei de siguranță. 

Totodată, au fost schimbate în totalitate, instalațiile electrice, sanitare și termice, sălile de clasă au fost modernizate și dotate cu mobilier nou.

La exterior, au fost montate un nou sistem de supraveghere video și un nou sistem de iluminat. 

În vederea obținerii autorizația de securitate la incendiu, au fost executate toate lucrările necesare, mai exact bazinul pentru hidranții interiori, echipamentele pentru detecție și semnalizarea incendiilor, montarea ușilor rezistente la foc, antipanică, sisteme de autoînchidere a ușilor, uși etanșe, construirea unei scări exterioare de evacuare. 

Cu o suprafață de 2.222 de metri pătrați (clădirea are parter și etaj), Grădinița „Dumbrava Minunată”, are 11 săli de clasă, 1 sală de festivități, 2 cabinete medicale și un cabinet metodic. Unitatea de învățământ preșcolar are, de asemenea, bucătărie proprie, 5 oficii pentru spălat vase, spălătorie, călcătorie, cadrele didactice beneficiază de cancelarie, iar la capitolul anexe există suficiente spații de depozitare (inclusiv o magazie). 

Aici sunt înscriși 300 de copii, împărțiți în 11 grupe: 10 grupe cu program prelungit, în care sunt înscriși 283 de copii și 1 grupă cu program normal, în care sunt înscriși 17 copii. 

Pe perioada lucrărilor, copiii au urmat cursurile în cea mai mare grădiniță din Sectorul 4, din  Complexul Comercial Grand Arena.

  • Valoarea investiției este de 7.077.584 lei.
  • Valoare dotări mobilier: 244.495 lei.

 

“Încheierea lucrărilor la această grădiniță, cea mai mare din Sectorul 4, este un cadou pe care comunitatea și-l face acum, cu două zile înainte de Crăciun. 

Este totodată un semn că pentru punerea în siguranță a tututor clădirilor în care funcționeză grădinițe și scoli este nevoie de tot mai multă muncă, de tot mai multe resurse și de implicare civică. 

De aceea, consider că este vital ca România să aibă un program național pe acest subiect, similar cu Planul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) care iată, ne-a finanțat lucrările în valoarea de aproximativ 7 milioane de lei, desfășurate aici, în această unitate școlară. 

Acum, suntem capabili să le oferim celor peste 300 de copilași un mediu de studiu curat, prietenos, dotat corespunzător și mai ales, sigur în privința normelor de securitate la incendiu.

Pentru ca micuții care învață aici să se bucure nu doar de condiții moderne și sigure, ci și să vină cu plăcere la cursuri, amenajarea Grădiniței “Dumbrava Minunată” a fost realizată într-un mod inedit. Atât fațada clădirii, cât și sălile de grupă au fost pictate manual, în ton cu numele unității de învățământ, creând o atmosferă de basm. Iar mobilierul a fost ales cu grijă și este menit să completeze această atmosferă.” a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4. 

 

  • La Grădinița Școlii Gimnaziale nr. 308, în cadrul lucrărilor de consolidare, au fost demolate  anexe vechi, iar corpul existent a fost consolidat și extins (din P în P+1E). 
  • Totodată, in cadrul lucrărilor de reabilitare și modernizare,  au fost înlocuite în proporție de 100% instalațiile electrice, sanitare, termice, precum și tâmplăria, obiectele sanitare, iar bucătăria veche a fost transformată în oficiu. Spațiile au fost dotate cu mobilier nou (măsuțe, scaune, paturi, dulapuri, mobilier specific grupei). La final, construcția totală va avea aproximativ 900 de metri pătrați. 
  • Pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu, clădirea a fost dotată cu scară de incendiu, cu echipamente detecție și anti-efracție, uși cu bară antipanică, uși rezistente la foc. 
  • De asemenea, au fost instalate cortine rezistente la foc, urmând să fie finalizată montarea stației de pompare și a rețelei de hidranți interiori.
  • Valoarea investiției este de  4.881.150,33 lei. 
  • Valoare dotări mobilier: 176.789 lei.

 

  • Pe perioada lucrărilor, grădinița a fost relocată temporar, în toamna anului 2019, în spații modulare. Copiii vor reveni în imobilul reabilitat și modernizat, după vacanța intersemestrială. 
  • Cu o suprafață totală de 1062,5 metri pătrați, Grădinița Școlii Gimnaziale nr. 308 are 9 săli de clasă, 1 sală polifuncțională, cancelarie, cabinet medical, prevăzut și cu sală de carantină, dar beneficiază și de călcătorie, spălătorie, oficii, spații de depozitare, 1 cameră frigorifică. 
  • Aici sunt înscriși 181 de copii, împărțiți în 8 grupe: 7 grupe cu program prelungit, în care învață 158 de copii și o grupă cu program normal, cu 23 de copii.

 

26 de milioane de lei (aproximativ 5,5 milioane de euro) – fonduri guvernamentale, obținute de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și cofinanțare de la bugetul local este valoarea totală a investițiilor făcute de Primăria Sectorului 4, prin DAUI, în cele 5 grădinițe incluse în programul de punere în siguranță a unităților de învățământ preșcolar, “Niciun copil din Sectorul 4 nu va mai merge la grădiniță în clădiri cu risc seismic clasa I”. 

 

  • Grădinița “Înșir’te Mărgărite” (fosta Grădiniță nr. 243), cu sediul în Str. Almașul Mare, nr. 1.

Valoarea investiției este de 6.354.595,04 lei.  

Valoare dotări mobilier: 133.626 lei.

 

  • Grădinița nr. 225, cu sediul în Str. Izvorul Mureșului, nr. 6.

Valoarea investiției: 5.948.709 lei 

Valoare dotări mobilier: 115.021 lei

 

  • Grădinița “Panseluța” (fosta Grădiniță nr. 166), cu sediul în Strada Panselelor nr. 38-40.

Valoarea investiției: 836.147 lei. 

Valoare dotări mobilier: 30.500 lei.

 

  • Grădinița Școlii Gimnaziale nr. 308, (fosta Grădiniță nr. 28), cu sediul în Șoseaua Giurgiului nr. 247. 

Valoarea investiției: 4.881.150,33 lei. 

Valoare dotări mobilier: 176.789 lei.

  • Grădinița „Dumbrava Minunată” (fosta Grădiniță nr. 193), cu sediul în Aleea Terasei nr. 8.

Valoarea investiției: 7.077.584 lei. 

Valoare dotări mobilier: 244.495 lei. 

  • Peste 1.000 de copiii sunt înscriși la cele 5 grădinițe menționate mai sus.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close