Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță a participat, alături de președintele Klaus Iohannis la deschiderea noului an școlar, la Colegiul Național “Gheorghe Șincai”
“Singura șansă de evoluție pe care o avem este aceea de a stimula competiția, de a avea tineri din ce în ce mai valoroși, tineri cărora să le creăm condiții pentru a dezvolta țara noastră și pentru a nu pleca în altă parte” , este mesajul transmis de Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, astăzi, 11 septembrie a.c., la deschiderea noului an școlar, 2017-2018.
Alături de Președintele României, Klaus Iohannis, Edilul a participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar, care a avut loc la Colegiul Național “Gheorghe Șincai”.
În cadrul discursului susținut cu această ocazie, primarul Daniel Băluță le-a urat succes elevilor și profesorilor în noul an școlar și a subliniat încă o dată faptul că performanța, pe care autoritatea locală, de altfel, o susține, e singura modalitate reală și onestă de a ne dezvolta, ca națiune și conștiință.
După festivitatea de deschidere, împreună cu președintele Klaus Iohannis, primarul a vizitat sălile de clasă precum și biblioteca unității de învățământ, unde au avut loc și discuții cu elevii colegiului.
Clasat în primele cinci licee din țară, datorită gradului de promovabilitate a examenului de Bacalaureat, cel mai mare din capitală în anul școlar 2016-2017, Colegiul Național “Gheorghe Șincai” sărbătorește 125 de ani de funcționare.
Pentru al doilea an consecutiv, Președintele Klaus Iohannis a participat la deschiderea noului an școlar preuniversitar, la o unitate de învățământ din Sectorul 4 al capitalei. Anul trecut, șeful statului a fost prezent la festivitatea care a avut loc la Colegiul Național “Mihai Eminescu”.
În anul școlar 2016-2017, Sectorul 4 al Municipiului București a înregistrat cea mai mare rată de promovabilitate din capitală la Bacalaureat, peste 82%.