Primăria Sectorului 4 și Consiliul Județean vor să extindă Magistrala M2 de metrou până în județul Ilfov. Proiectul prevede construcția a încă două sau trei stații de metrou în comuna Berceni.
Metroul de pe magistrala 2 va ajunge până în comuna Berceni.
Primăria Sectorului 4 și Consiliul Județean Ilfov vor semna un acord de colaborare pentru prelungirea liniei de metrou peste Linia de Centură.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Metrorex și Ministerului Transporturilor și Intrastructuriii și au verificat stadiul lucrărilor la stația de metrou Tudor Arghezi care se construiește pe Șoseaua Berceni. Edilul a susținut că zona de sud ca Capitalei trebuie să se dezvolte, să fie revitalizată, în condițiile în care această parte a orașului a fost văduvită de investiții și că își dorește să prelungească linia de metrou de pe Magistrala M2.
Stația de metrou Tudor Arghezi care se construiește pe Șoseaua Berceni este doar începutul unui proiect de mare anvergură. Primăria Sectorului 4 și Consiliul Județean, împreună cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii vor să extindă Magistrala M2 de metrou până în județul Ilfov. Proiectul prevede construcția a încă două sau trei stații de metrou în comuna Berceni.
”Suntem în pline discuții în ceea ce privește demararea extinderii magistralei de metrou până în Berceni. Îmi doresc să devină prima comună din România care va avea metrou. La sfârșitul anului 2022, începutul anului 2023, să putem scoate la licitație această prelungire. În acest moment lucrăm în ritm alert, împreună cu Ministerul Transporturilor și cu Metrorex, pe șantierul stației de metrou Tudor Arghezi, de pe Șoseaua Berceni, iar rezultatele sunt îmbucurătoare. Constructorii sunt în avans cu lucrările, Primăria Capitalei ne-a validat procedurile de expropriere pentru parcarea aferentă stației, iar în paralel, împreună cu Apa Nova, prelungim spre comuna Berceni rețeaua de apă și canal. Toate acestea conturează mult mai clar efortul pe care comunitatea noastră îl face pentru a transforma zona de sud a Bucureștiului într-un adevărat hub de business, idee ce se traduce simplu, într-un trai mai bun pentru oameni. În plus, facem în acest fel pași importanți pentru creionarea viitoarei zone metropolitane Bucureşti-Ilfov, în condițiile în care, după ce tot la nivelul Capitalei, a fost aprobată asocierea noastră cu Consiliul Județean Ilfov, apreciem că în toamnă se vor putea comanda studiile de prefazabilitate pentru extinderea rețelei de metrou în interiorul comunei Berceni”, a declarat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4.
Prezent la acest eveniment, directorul general al Metrorex a susținut că proiectul este extrem de important pentru fluidizarea traficului în Sectorul 4 și în București.
,,Acest proiect este un exemplu foarte clar de colaborare, cooperare, între instituțiile statului, companii ale statului, în interesul cetățenilor. Mai mult decât atât, continuarea cu cele două stații plus parcarea park&ride pot face ca Sectorul 4 și Bucureștiul să fie decongestionate. Se știe foarte bine că transportul public, metroul, tramvaiele, autobuzele și troleibuzele, în special, pot ajuta traficul rutier. E un proiect interesant, ne bucurăm că este în avans și suntem foarte interesați de acesta, pentru că Magistrala M2 este cea mai importantă magistrală operată de noi. Profit de această ocazie ca să încurajez și alte instituții, primării, să se gândească la posibilități de extindere sau colaborare pentru a putea extinde rețeaua de metrou, rețeaua de transport public”, a declarat Ștefan Paraschiv, directorul general al Metrorex.
Noua stație de metrou Tudor Arghezi, construită pe o suprafață de peste 15.000 de metri între stația Berceni, actualul capăt de linie al Magistralei 2 și Șoseaua de Centură, va avea o lungime de 1,6 kilometri. Aceasta va fi supraterană, parter plus două etaje și va beneficia de șase zone de acces pietonal, din care două vor fi situate pe partea opusă a Șoselei Berceni, fiind asigurată o legătură printr-un pasaj pietonal subteran pe sub șosea.
De asemenea, din cele două ieșiri, se va asigura legătura directă cu parcarea tip park&ride de 300 de locuri. Mai mult, fiind o stație supraterană, proiectul prevede inclusiv instalație de degivrare a căii de rulare, care să permită exploatarea în condiții pe timp de iarnă.
Valoarea investiției este de 214 milioane de lei.
Biroul de Presă Sector 4