Primăria Sectorului 4 oferă locuri de muncă pentru asistenți maternali și integrare pentru persoane cu dizabilități

19-09-18 Administrator 0 comment

Primul centru de integrare și consiliere pentru persoane cu dizabilități funcționează în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 (DGASPC4), din Primăria Sectorului 4, a declarat Mihaela Ungureanu, directorul instituției. Conform oficialului primăriei, de același tip de servicii beneficiază și tinerii instituționalizați din Sectorul 4.

Mihaela Ungureanu,
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4

”Problema acestor oameni este cât se poate de complexă, având în vedere că ne luptăm, în multe cazuri și cu mentalitatea angajatorilor, care se tem să angajeze persoane cu dizabilități. Acești oameni nu pot fi trimiși la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, pentru că cei mai mulți cred că ei nu pot, sau nu știu să facă nimic. Tocmai aici intervenim noi. Îi ajutăm pe fiecare să-și dea seama ce vrea și poate să facă, ce talent are, ce înseamnă un program de lucru ori ce înseamnă reguli la locul de muncă și să relaționezi cu colegii”, a explicat directorul DGASPC4, Mihaela Ungureanu.

Potrivit acesteia, direcția de asistență socială a încheiat parteneriate cu mai multe companii dispuse să angajeze persoane cu dizabilități, astfel încât există mai multe locuri de muncă disponibile decât angajați. ”Prin serviciul nostru de integrare și consiliere, în cadrul căruia lucrează patru specialiști, am reușit să găsim deja locuri de muncă pentru 20 de persoane. Toate acestea beneficiază, în prezent și de consiliere post angajare, din partea angajaților noștri”, a mai spus directorul DGASPC4, care consideră că oamenii aflați în această situație ar trebui să ceară mai mult ajutorul specialiștilor, pentru a ieși din rutina zilnică și a începe o viață activă.

”Trebuie să investim în acest domeniu la nivel național, pentru a schimba cât mai mult viețile acestor oameni. Consider că integrarea unor astfel de persoane nu poate fi decât un mare câștig pentru societatea noastră, așa că sper ca acest centru de integrare și consiliere pentru persoane cu dizabilități, din cadrul DGASPC4, să fie doar un prim pas în această direcție”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

”Acum aveți ocazia să schimbați destinul unui copil”

Necesarul de forță de muncă nu se resimte însă doar în rândul persoanelor cu dizabilități, ci și în cel al asistenților maternali, așa numiții părinți de profesie, care s-au împuținat în ultimii ani, din cauza controlului strict și monitorizării făcute de primărie.

”Acum aveți ocazia să schimbați destinul unui copil. DGASPC Sector 4 organizează selecție în vederea ocupării a 18 posturi de asistenți maternali profesioniști, care să primească în grijă un copil aflat într-o situație de dificultate.

Ce trebuie să știți despre acest serviciu este că veți primi în grijă unul sau mai mulți copii, cărora le veți oferi creștere, îngrijire și educare, pentru o dezvoltare armonioasă”, au scris reprezentanții DGASPC4, pe pagina de Facebook a instituției sperând să găsească familii dornice să ofere afecțiune unui copil aflat în dificultate și să își asume rolul de părinte.

Există însă mai multe condiții generale pentru ca cineva să poată ocupa postul de asistent maternal profesionist: să aibă domiciliul stabil în sectorul 4, să fi absolvit minimum 10 clase, să aibă o stare de sănătate fizică și psihică bună (atât solicitantul cât şi persoanele care locuiesc împreună cu acesta), locuință proprietate personală/ sau cu drept de folosință pe minimum 3 ani, să nu aibă condamnare judecătorească rămasă definitivă și să nu desfășoare activități salarizate.

”Avem nevoie de familii serioase, care să se implice cu adevărat în creșterea copiilor, mai ales că este vorba de micuți de până la 3 ani, care nu pot fi instituționalizați, ci au nevoie de îngrijire familială”, a subliniat directorul DGASPC4, adăugând că cei interesați de această activitate sunt așteptați la sediul din str. Enache Ion, nr. 1A, etaj 3, cam 14, pentru a afla mai multe despre ce înseamnă să fie un asistent maternal.

Pentru informații suplimentare aceștia pot accesa site-ul www.dgaspc4.ro, sau pot apela numărul de telefon 0372.715.100.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close