Primăria Sectorului 4 lansează Concursul Internațional de Soluții pentru realizarea de „Pereți Verzi”, pentru a accesa fondurile Pactului Ecologic European (Green Deal)

17-11-20 Administrator 0 comment

Cetățenii din Sectorul 4 vor putea beneficia de un mediu mai curat și de reducerea poluării, prin implementarea proiectului ”Pereți Verzi”, care va fi finanțat cu fonduri europene. Primăria Sectorului 4 lansează Concursul Internațional de Soluții pentru realizarea de „Pereți Verzi”, pentru a accesa fondurile Pactului Ecologic European (Green Deal). România poate primi consistente sume nerambursabile, prin mecanismul european, apt de a asigura implementarea Pactului Ecologic.

Autoritățile publice din Romania pot primi aceste sume, ce se ridică până la 800 milioane de euro, dacă își asumă prin proiecte cât se poate de riguroase, realizarea de transformări în domenii cum ar fi energia verde, eficiența energetică, digitalizarea, conservarea și recuperarea biodiversității etc.

Un astfel de proiect vine din Sectorul 4 al capitalei și poartă numele de “Pereți Verzi”. El se refera la creșterea suprafețelor de spatii verzi prin plantarea pe verticală, pe fațadele școlilor, ale blocurilor și ale instituțiilor publice, de plante specifice climei și zonei.

Primăria lansează acest concurs ce are ca scop nu doar înfrumusețarea orașului, ci și scăderea facturilor de utilități ale populației cu până la 30% (împreună cu alte masuri, cum ar fi anveloparea blocurilor). Nu uităm nicio clipă, bineînțeles, de scopurile fundamental ecologice ale Green Deal, respectiv, de creșterea calității aerului și combaterea poluării.

Întrucât experiența în domeniu este una încă redusă în România, invităm agenții economici și/sau persoanele fizice să se înscrie la concurs atât în nume propriu, cât și în colaborare cu entități europene din domeniu, astfel încât soluțiile propuse să fie cât mai aprofundate și realizabile, având în vedere clima din Capitală. 

Soluțiile propuse vor fi analizate de o comisie din care vor face parte specialiști în domeniu, inclusiv grupuri de expertiză propuse ca urmare a parteneriatului încheiat de Primăria Sectorului și Ambasada Țărilor de Jos în România. 

„Una dintre marile probleme cu care ne confruntăm în București este legată de poluare și de calitatea aerului. E datoria noastră să găsim soluții, iar la nivelul administrației locale a sectorului 4 intenționăm să folosim toate soluțiile furnizare de finanțările europene. Sper că vom avea propuneri interesante ca urmare a acestui concurs de soluții și să ne apucăm cât mai repede de treabă pentru ca mediul în care trăim să fie curat, îngrijit și sigur”, declară Daniel Băluță, primarul Sectorului 4. 

Un prim pas în acest sens a fost făcut la începutul lunii septembrie 2020, când un astfel de perete verde a fost construit pe una dintre fațadele Colegiului Național „Octav Onicescu”. Vorbim practic despre o mini-grădină verticală, de aproximativ 150 de mp, realizată pe un suport special, cu sistem de irigare integrat, din plante perene, rezistente la căldură, frig și umezeală accentuată. Plantele compun un micro-ecosistem, care reține praful și reduce poluarea. Poziționarea lor oferă un tablou vizual unic, pe tot parcursul anului. 

Green Deal este planul european de reducere a a emisiilor de gaze de seră cu 55% până în 2030. În același timp, Green Deal își propune ca, până în 2050, Europa să devină prima zonă neutră din punct de vedere climatic. România este parte a Green Deal, pentru implementarea căruia beneficiază de mari oportunități de finanțare.

Biroul de presă

Primăria Sectorului 4



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close