PRIMĂRIA SECTORULUI 4 ÎNCEPE ÎN IUNIE CONSOLIDAREA PASAJULUI UNIRII

26-05-22 Administrator 0 comment

Circulația rutieră va fi închisă complet în perioada lucrărilor ce se vor termina în luna septembrie.

Sectorul 4 va demara, imediat după finalul anului școlar, lucrările de punere în siguranță a Pasajul Unirii. Până atunci, experții coordonați de conf. univ. dr. ing. Adrian Burlacu, decanul Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, vor finaliza noua expertiză tehnică în urma căreia vor fi stabilite cele mai sigure și mai rapide căi de intervenție asupra tunelului construit în anii 1986-1987. 

Anunțul a fost făcut astăzi, de către primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și prefectul Capitalei, domnul Toni Greblă. Edilul a punctat faptul că Pasajul Unirii este încadrat în clasa stării tehnice IV –  nesatisfăcător, ceea ce înseamnă că se află într-o stare avansată de degradare și prezintă deficiențe serioase la structura de rezistență, care pun în pericol viața a sute de mii de oameni din Sectorul 4 și nu numai, pasajul fiind traversat zilnic de aproximativ 60.000 de mașini. 

„Este cea mai amplă lucrare de acest fel implementată în ultimii 50 de ani în București, pe care o demarăm în regim de urgență. Trebuie luate măsuri de punere în siguranță a plafonului acestui pasaj, pentru a evita căderea bucăților de tencuială peste mașini. În plus, pe lângă activitățile specifice de consolidare, vom separa fluxul de circulație pentru motocicliști de cel rutier și vom monta și un sistem de ventilație al pasajului, astfel încât aerul închis de aici să nu mai afecteze sănătatea oamenilor. Aceste lucrări le vom începe în jurul datei de 20 iunie și le vom încheia până când va începe noul an școlar. În această perioada, circulația rutieră va fi restricționată total, iar pentru acest disconfort, prezint oamenilor, încă de pe acum, scuzele noastre”, a declarat primarul Sectorului 4. 

Daniel Băluță a continuat și s-a referit și la Planșeul Unirii, podul ce acoperă albia râului Dâmbovița, care are de asemenea, potrivit experților, nevoie urgentă de intervenții asupra structurii de rezistență – stâlpi de susținere și grinzile dintre aceștia. 

„Intervenția asupra Planșeului Unirii este una extrem de complexă, iar experții ne vor spune cum trebuie să facem astfel încât să putem evita tragediile și a fi eficienți în demersul nostru. Aceștia au început deja studiile necesare înainte de a ne apuca efectiv de treabă, iar estimarea este că expertiza va dura în jur de 12-18 luni. Acum este clar, lucrurile nu mai pot fi amânate, pentru că situația  nu arată deloc bine”, a mai spus Daniel Băluță. 

Primarul Sectorului 4 a fost urmat de conf. univ. dr. ing. Adrian Burlacu, decanul Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, coordonatorul echipei de experți care vor identifica soluțiile de punere în siguranță a Planșeului Unirii. 

Problemele sunt multe și vechi și necesită o abordare etapizată, având în vedere locația și fluxul ridicat de mașini și de pietoni din zonă. Tocmai de aceea ne propunem să îmbunătățim considerabil siguranța participanților la trafic”, a susținut specialistul. 

La conferința de presă a participat și Prefectul Capitalei, domnul Toni Greblă. Oficialul a susținut că va încerca să adune în jurul acestui proiect toate autoritățile responsabile în domeniu. 

Acesta este rolul meu, de a mă asigura că intervențiile asupra acestui obiectiv se vor efectua în cel mai scurt timp posibil. Lucrările trebuie făcute de oameni dedicați, care își doresc să lucreze în mod real pentru oameni”, a susținut Prefectul Capitalei.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close