PRIMĂRIA SECTORULUI 4 ACCELEREAZĂ PROGRAMUL DE REABILITARE TERMICĂ A BLOCURILOR DE LOCUINȚE

19-11-20 Administrator 0 comment

500 de imobile intră în proiectare tehnică în vederea accesării fondurilor europene

Aproximativ 500 de blocuri de locuințe din Sectorul 4 al Municipiului București se află în procedura de expertizare și proiectare tehnică. Procedura, extrem de importantă în condițiile în care majoritatea imobilelor vizate au cel puțin 30 de ani vechime, este neapărat necesară pentru ca dosarele de finanțare să poată fi eligibile în vederea accesării fondurilor europene nerambursabile. 

Ulterior expertizării și proiectării tehnice, dosarele tuturor celor 500 de imobile vor fi supuse aprobării, în privința indicatorilor tehnico-economici, consilierilor locali ai Sectorului 4, iar în funcție de decizia acestora, actele vor fi trimise organismelor responsabile cu analiza și finanțarea din bani europeni.

Acest lucru se înscrie în seria de activități continue ale administrației locale a sectorului 4, pentru indentificarea surselor de finanțare pentru toate nevoile oamenilor. Încă din anul 2016, Sectorul 4 a atras numeroase finanțări interne și externe, rambursabile și nerambursabile, în sumă de peste 100 de milioane de euro, bani ce deschid  calea dezvoltării multor proiecte menite să transforme comunitatea noastră într-una în care oamenii să vrea să traiască, să vrea să-și intemeieze familii și în care să se simtă în siguranță acasă și pe stradă. 

“Atragerea de fonduri europene în Sectorul 4 a fost și va ramane unul dintre pilonii de bază ai strategiei noastre de dezvoltare. Banii aceștia vor crea locuri de muncă bine plătite, vor duce la o îmbunătățire substanțială a vieții locuitorilor, vor crea oportunități, vor genera progres. În Sectorul 4 lucrurile se mișcă, se mișcă hotărât și în direcția bună, adică spre beneficiul oamenilor. Oamenii vor simți direct beneficiile reabilitării blocurilor, prin costuri mai mici la întreținere și prin reducerea consumului energetic”, declară Daniel Băluță, primarul Sectorului 4. 

Reamintim că la începutul acestui an, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a semnat contractul de finanțare pentru o primă tranșă în valoare de peste 14 milioane de euro, dintr-un total de 58.190.000 pe care Sectorul 4 îi va avea la dispoziție pentru susținerea noului program de reabilitare termică ce ar urma să fie încheiat până în Iunie 2023. Acesta va fi finanțat atât din surse proprii, cât și din din surse alocate prin Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Valoarea totală estimată a programului este de 105.760.000 Euro. Programul va aduce beneficii atât prin reducerea consumurilor energetice pentru încălzirea apartamentelor, cât și prin reducerea costurilor de întreținere.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close