Primăria Sectorului 4 a inițiat licitația publică pentru amenajarea parcului „Tudor Arghezi” din sudul Bucureștiului
Primăria Sectorului 4 transformă un teren viran-focar de infecție într-un parc ultra-modern. Licitația publică pentru realizarea acestui obiectiv deosebit de important pentru comunitatea Sectorului 4 a fost inițiată ieri, 23 martie 2021, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), așa că operatorii economici pot deja să studieze documentația și să se înscrie în concurs.
Noul parc, ce va fi amenajat la intersecția bulevardului Metalurgiei cu strada Drumul Dealul Bisericii, într-o zonă aflată în plină dezvoltare urbanistică, va purta numele lui Tudor Arghezi, o personalitate a literaturii române, care are o legătură strânsă cu Municipiul București, dat fiind faptul că marele scriitor a trăit și a creat în Sectorul 4, pe strada Mărțișor. Denumirea a fost aleasă în urma consultării opiniei cetățenilor sectorului 4, în semn de omagiu adus marii personalități.
În acest moment, sute de tinere familii, cele mai multe având copii, locuiesc în ansamblurile rezidențiale construite în ultima perioadă în zona Metalurgiei și au nevoie stringentă de o oază de verdeață, de un loc de joacă, în care cei mici să poată să facă mișcare, iar adulții să se relaxeze. Pentru aceasta, Primăria Sectorului 4 construiește aici un parc ultra-modern, cu zone de agrement și de promenadă, în locul unui teren viran, devenit în timp, depozit de gunoaie, care a fost expropriat.
27.627 mp va fi suprafața totală a noului parc, din care peste 10.000 mp vor fi doar spații verzi. Pe lângă acestea, proiectul prevede crearea mai multor tipuri majore de zone tematice. Unele, destinate circulației pietonale, incluzând pavilioane și chioșcuri, iar altele, destinate sportului și jocurilor în aer liber. Tot aici va fi amenajat un skate-park de 1.000 de metri pătrați, la cele mai înalte standarde, unde iubitorii acestui sport își pot etala îndemânările și unde își pot exersa trick-urile.
În cadrul aceluiași proiect, va fi construit și un un Centru Multicultural (Teatru) și o parcare supraetajată de P+1 plus terasă. Cu o suprafață desfășurată de 2.500 mp și cu un design futurist, noul teatru va avea o sală mare de spectacole, de aproximativ 180 de locuri, două săli pentru diferite activități artistice, de aproximativ 50 de locuri fiecare, o sală pentru conferințe, integrată într-un centru de afaceri, precum și o zonă de relaxare și socializare, toate dispuse pe trei niveluri, parter și două etaje.
Odată cu amenajarea teatrului, locuitorii sectorului 4 vor putea viziona spectacole, concerte și vor putea participa la diverse evenimente culturale, precum expoziții de pictură, de fotografie, lansări de carte etc.
Totodată, sălile de spectacol vor putea fi puse la dispoziția grădinițelor, școlilor și liceelor din sector, care vor dori să organizeze aici diverse activități artistice, vernisaje, spectacole pentru copii și tineri.
Proiectul se înscrie în seria de investiții publice menite să faciliteze implementarea conceptelor de Green-Deal și noul Bauhaus European. Astfel, cât privește beneficiile resimțite la nivelul comunitatii, pe termen mediu, parcul „Tudor Arghezi” va crește calitatea vieții în zonă, oferind un spațiu public de calitate care facilitează activitățile culturale, sociale și de relaxare și încurajează circulația pietonală.
Mai mult decât atât, pe termen lung, zona va funcționa ca un pol de revitalizare urbană, cu o imagine arhitecturală nouă, care va oferi atractivitate pentru utilizatori, dar și pentru investitori, fapt ce va conduce la creșterea valorii economice a zonei și la reactivarea ei în cadrul comunității locale.
Valoarea acestei noi invesititii este de aproximativ 37 milioane de lei, termenul limită până la care agenții economici vor putea să se înscrie la licitația publică fiind de 25 mai 2021.
Biroul de presă
Primăria Sectorului 4