Prima școală din Capitală, pregătită pentru examenele naționale, în condiții de pandemie se află în Sectorul 4

25-05-20 Administrator 0 comment

Urmare a cerințelor impuse de autoritățile naționale, în contextul pandemiei de COVID-19, Primăria Sectorului 4 a luat toate măsurile necesare pentru desfășurarea în condiții de maximă siguranță, pentru elevi și profesori, a examenelor naționale.

Astfel, în toate cele 26 de școli gimnaziale precum și în cele 13 licee de pe raza Sectorului 4 au fost create circuite precis delimitate pentru fluxurile elevilor, sălile de clasă au fost reconfigurate și dotate corespunzător și au fost luate măsuri speciale de igienizare și dezinfecție.

  • Spre exemplu, Scoala Gimnazială Nr 194, una dintre cele mai mari școli din Capitală, este pregătită să le asigure elevilor toate condițiile sanitare, atât pe parcursul activităților de pregătire cât și în momentul susținerii examenelor.
  • Astfel, încă de la intrarea în școală, a fost instalat un tunel de dezinfecție și a fost creat un circuit care să prevină și să împiedice aglomerarea. 
  • Pentru aceasta, copii vor urma un traseu bine deliminat până la sălile de clasă și un alt traseu pentru ieșirea din unitatea de învățământ.
  • Totodată, la intrare, elevii vor avea la dispoziție covorașe cu dezinfectant și vor fi întâmpinați de personal medical, care le va lua temperatura și le va oferi măști de protecție.
  • Apoi, însoțiți de profesori, elevii se vor îndrepta spre sălile de clasă, care au fost reconfigurate.
  • Astfel, pentru respectarea măsurilor de distanțare socială, într-o clasă va fi permis accesul unui număr de maximum 10 elevi. 
  • Pentru aceasta, între bănci a fost asigurată o distanță de aproximativ 2 metri, iar pupitrele au fost dotate cu geamuri de plexiglas.
  • Părăsirea claselor  de către elevi se va face de asemenea pe un alt traseu bine definit, separat de cel care permite accesul.
  • Mai mult, la ieșirea din unitatea de învățământ, elevii vor renunța la masca de protecție folosită în timpul examinării și vor primi una nouă din partea școlii.
  • Totodată, în perioada pregătirilor pentru examene, care au loc în două schimburi, accesul elevilor se va face decalat, la intervale de 15 minute între serii, iar activitățile nu vor dura mai mult de două ore.
  • Astfel, primele serii de elevi vor putea intra în scoală în intervalul 9 – 11, urmând o pauză de 2 ore, pentru aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puțin o oră și dezinfectarea cu substanțe biocide, după care accesul următoarelor serii va fi din nou permis in intervalul 13-15.
  • Menționăm faptul că, după terminarea cursurilor, unitatea de învățământ va fi din nou dezinfectată și igienizată pentru următoarea zi.
  • Primele examene de evaluare națională a elevilor de clasa a VIII-a vor avea loc începând cu jumătatea lunii iunie.
  • Astfel, proba scrisă la limba română este programată pe data de 15 iunie, urmând ca proba la matematică să aibă loc în data de 17 iunie.
  • La examenele naționale de anul acesta, în Sectorul 4, sunt înscriși pe liste aproximativ 2.600 de elevi, absolvenți ai claselor a VIII-a și aproximativ 1.800 de elevi, absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a.
  • Școlile și liceele din Sectorul 4 au fost complet dezinfectate și dotate cu toate materialele de igienă necesare, astfel încât elevii din anii terminali  – clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, acolo unde este cazul – și cadrele didactice să poată reveni la cursurile de pregătire pentru examenele naționale, Evaluarea Națională și Bacalaureat. 
  • Dezinfecția a fost asigurată de Primăria Sectorului 4, prin Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4. Măsuri similiare au fost luate și în cazul grădinițelor, chiar dacă acestea se vor redeschide abia în septembrie. 
  • Astfel, au fost dezinfectate, în total, 107 corpuri de clădire, cu o suprafață totală de 222.400 de metri pătrați. 
  • Pentru că dezinfectarea clădirilor și a suprafețelor nu este suficientă în lupta cu noul tip de coronavirus, toate cele 57 de unități de învățământ din Sectorul 4 au primit săpun lichid și hârtie igienică și dezinfectant pentru mâini. 
  • Până acum, în total, în școli și licee, dar și în grădinițe, au fost distribuite 10.000 de recipiente cu săpun lichid, de câte 500 de ml, și aproximativ 84.000 de role de hârtie igienică, în valoare de 120.000 de lei. 



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close