PRIMA ȘCOALĂ CONSTRUITĂ DE LA ZERO, ÎN NUMAI 3 LUNI, SE AFLĂ ÎN SECTORUL 4

23-08-20 Administrator 0 comment

În continuarea campaniei „NICIUN COPIL AL SECTORULUI 4 NU MERGE LA ȘCOALĂ SAU LA GRĂDINIȚĂ ÎN CLĂDIRI CU RISC SEISMIC 1”, primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a inaugurat astăzi,  23 august 2020, prima școală construită de la zero în Capitală, în ultimii 30 de ani. 

Pentru realizarea acestui obiectiv de investiții, aflat în incinta Liceului de Metrologie „Traian Vuia”, Primăria Sectorului 4 a utilizat tehnologie și soluții constructive folosite cu succes în alte țări europene, cu experiență în domeniu. Astfel, construcția celor două corpuri de clădire modulară, pe structură metalică, s-a întins pe numai 90 de zile, de la stadiul de teren viran și până la darea în folosință a respectivelor spații educaționale. 

Acestea vor fi folosite în perioada ce urmează pentru a găzdui elevii a două importante licee din București – Liceul Tehnologic Mircea Vulcănescu și Liceul Tehnologic de Metrologie Traian Vuia. Clădirile acestora, construite în urmă cu zeci de ani, se află acum în grad de risc seismic 1 și vor fi consolidate și modernizate de îndată ce vor fi eliberate.  În total, de spațiile educațioanale nou construite și dotate conform ultimelor standarde, vor beneficia 1576 de elevi ai celor două unități de învățământ. 

Amenajarea celor două costrucții modulare a costat aproape 7,9 milioane de lei cu TVA, 

fonduri suportate din bugetul local al sectorului 4. Acestea au câte 1380 mp fiecare (în total, 2750 mp), și sunt vor fi dotate cu tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea optimă a activităților educative. În interiorul acestora au fost amenajate 34 săli de clasă, spații administrative, grupuri sanitare, cancelarie, cabinet medical, camera de pază și spații de depozitare.

La finalul lucrărilor ce se vor desfășura în cazul clădirilor vechi, școlile sus-menționate vor reveni în aceste locații, iar construcțiile modulare vor fi parte a unui hub tehnologic educațional. În cuprinsul acestui proiect, clădirile respective vor găzdui elevii tuturor unităților de învățământ cu profil tehnologic din sectorul 4. Aceștia nu doar că vor putea interacționa și învăța împreună, ci vor avea parte și de activități de practică pe fiecare domeniu, grație colaborării pe care Primăria Sectorului 4 o va iniția cu mai multe societăți comerciale interesate să pregătească tinerii pentru meseriile cu deficit de personal calificat în vederea angajării ulterioare, meserii pe cale de dispariție, imediat după terminarea liceului. 

Nu doar la Liceul  Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia” au avut loc astfel de investiții în infrastructura școlară. Spre exemplu, clădirea în care funcționează Colegiul Național „Gheorghe Șincai” va intra în luna septembrie într-un amplu proces de consolidare și modernizare, elevii acestei unități de învățământ urmând a-și desfășura activitatea în clădirea fostului Colegiu Tehnic „Petru Rareș”, proaspăt rebilitată și autorizată ISU. O construcție modulară precum cele de la Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia” a fost amenajată și în incinta Școlii Gimnaziale „Ienăchiță Văcărescu” și va găzdui elevii înscriși în ciclul primar și gimnazial la Colegiul Național Mihai Eminescu, unitate în clădirea căreia sunt de asemenea programate lucrări de consolidare și de modernizare, urmând ca elevii de liceu să fie relocați temporar în clădirea Școlii Gimnaziale Nr. 108. 

“Sectorul 4 are soluții pentru infrastructura educațională. Am arătat ca se poate să construim de la zero în nici trei luni, spațiile necesare pentru 1500 de copii. Aceștia, indiferent că se găsesc în centrul sau la marginea sectorului, trebuie să beneficieze de aceleași condiții. Noile clădiri nu sunt doar foarte frumoase, ci, poate cel mai important, oferă elevilor condiții de maximă siguranță. 

Totodată, aici vom reuni toate liceele cu profil tehnologic, astfel încât copiii sa poată fi pregătiți pentru meseriile cerute în acest moment de piața muncii. Îmi doresc ca astfel, la terminarea liceului, elevii să rămână acasă și să aibă un loc de muncă bine plătit”, a declarat Daniel Băluța, primarul sectorului 4.

BIROUL DE PRESĂ



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close