Premieră în stil occidental, în Sectorul 4. Liceul “Mircea Vulcănescu” pregătește profesioniști în comerț pentru patru mari retaileri

27-07-18 Administrator 0 comment

Daniel Băluţă, Primarul Sectorului 4

Liceul “Mircea Vulcănescu” organizează, în premieră în Sectorul 4, un program de  învățământ profesional dual, care oferă calificare în domeniul comerțului. Înscrierile pentru grupele de pregătire se vor face în această toamnă, după cea de-a doua repartizare computerizată a absolvenților de gimnaziu, care va avea loc pe 7 septembrie. Astfel, peste 3 ani, zeci de elevi, absolvenți de gimnaziu sau de liceu fără Bacalaureat, care se vor înscrie în această formă de învățământ în 2018, vor fi primii beneficiari ai unor diplome de certificare profesională.

Burse pentru elevi și un loc de muncă asigurat

Potrivit legii, învățământul profesional dual se organizează la cererea unor operatori economici interesați de forță de muncă și care încheie, în acest sens, contracte de parteneriat atât cu unitatea de învățământ, cât și cu autoritățile locale. Potrivit reprezentanților Liceului “Mircea Vulcănescu”, au depus deja solicitări pentru pregătirea elevilor care vor intra în program patru mari retaileri: Penny, Lidl, Metro și Hornbach.

“Am vorbit, încă de la începutul mandatului, despre investiții în educație. Această formă de investiție este una dintre cele mai importante, pentru că vorbim despre viitorul copiilor noștri. Ea reprezintă o alternativă educațională de succes, care le oferă elevilor siguranța unui loc de muncă la finalul stagiului de pregătire. Absolvenții învățământului profesional dual vor avea o bună pregătire practică, desfășurată în companii, pe parcursul celor 3 ani de studiu.

Iar beneficii sunt de ambele părți, pentru că, pe lângă facilitățile în privința taxelor și impozitelor și a deducerii sumelor investite în această formă de învățământ, operatorii economici au acum ocazia să-şi manifeste implicarea directă în viaţa comunităţii locale, să mențină un contact mult mai strâns cu şcoala, cu părinţii şi, bineînţeles cu elevii, și să contribuie astfel într-o mai mare măsură la creșterea economică pe plan local. În plus, vor avea angajați calificați conform propriilor cerințe”, a declarat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4.

Învățământul dual este cu totul diferit de învățământul profesional clasic.

“Pe de o parte, îi dă elevului posibilitatea să acumuleze experienţa practică fără de care nu poate îmbrăţişa o meserie sau o carieră, iar pe de altă parte, îl apropie de lumea reală, prin drepturile şi responsabilităţile asumate. În plus, le oferă absolvenţilor posibilitatea de a intra pe piaţa muncii şi, în acelaşi timp, de a continua pregătirea profesională la un nivel superior de calificare. Pregătirea practică se derulează la operatorii economici, care le asigură cursanților și burse lunare pe toată perioada programului. Elevii care aleg să urmeze cursurile învățământului dual trebuie să știe că pot opta, după absolvirea acestora, pentru forma de pregătire liceală, pentru a susţine şi examenul de bacalaureat, dacă doresc acest lucru”, a explicat Ana Maria Mocăniță, directorul Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close