PLÂNGERE PENALĂ PENTRU CONDUCEREA COLEGIULUI NAȚIONAL „GHEORGHE ȘINCAI”
Ca urmare a mai multor sesizări primite din partea unor părinți ai copiilor înscriși la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, membrii ai Direcției Corp Control din cadrul Primăriei Sectorului 4 au efectuat, astăzi, un control în urma căruia s-a constatat faptul că persoanele din conducerea unității de învățământ menționate nu au raportat un caz de infectare cu SARS-COV-2, situație care ar fi generat, conform cadrului normativ în vigoare, intrarea în scenariul roșu de funcționare.
Potrivit informațiilor obținute de membrii Corpului de Control, acest aspect era cunoscut la nivelul Consiliului de Administrație al școlii încă de ieri, 30 septembrie2020.
Întrucât acest aspect contravine tuturor normelor legale și sanitare aplicabile, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a dispus ca împotriva conducerii colegiului să fie înaintată, în regim de urgență, o plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
De asemenea, având în vedere faptul că în timpul activității, angajații autorității locale au fost agresați verbal de către directorul adjunct și directorul colegiului în încercarea de a bloca activitățile de control, aceștia vor depune, în cursul zilei de mâine, 2 octombrie 2020, plângeri penale pentru ultraj.
Având în vedere nevoia de a gestiona în timp util toate măsurile preventive și de combatere a efectelor pandemiei cu Covid – 19, adresăm conducătorilor tututor unităților de învățământ un apel la responsabilitate și rugămintea de a raporta în timp real fiecare confirmare a infectării cu SARS-COV-2 în rândul elevilor și al angajaților școlilor.
Biroul de presă