Pentru siguranța oamenilor, consolidăm Planșeul Unirii și Pasajul Unirii! Sectorul 4 al Municipiului București caută proiectanți și constructori pentru refacerea celor două obiective de importanță strategică din centrul Capitalei!

21-04-23 Administrator 0 comment

În mai puțin de un an de zile de la luarea în administrare a Pasajului Unirii și a Planșeului Unirii, cele două obiective strategice de infrastructură ale Capitalei, Sectorul 4 al Municipiului București a lansat procedura de licitație publică în vederea desemnării operatorului/operatorilor economici care urmează să proiecteze și să refacă din temelii Planșeul Unirii (construcția de beton ce acoperă cea mai parte a Pieței Unirii) și, totodată, să consolideze Pasajul Unirii.

Anunțul de participare cu numărul CN1054354 din 20.04.2023, însoțit de toate documentele aferente, printre care și caietul de sarcini, a fost publicat în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP) – https://www.e-licitatie.ro/pub, urmând ca operatorii interesați să aibă posibilitatea depunerii ofertelor până la data de 06 iunie 2023.

Durata estimată a contractului este de minimum 48 de luni de la semnarea acestuia de către părți și va viza ambele obiective de infrastructură de importanță strategică pentru București. 

Pe de-o parte, vor fi executate lucrări pentru refacerea completă a Planșeului Unirii, până la nivelul capetelor de pod pe care acesta este așezat, precum și înlocuirea structurii existente cu una nouă, modernă și performantă, care să răspundă tuturor cerințelor de trafic și fiabilitate, dar și capacității de tranzit a debitelor de apă de pe râul Dâmbovița. 

Pe de altă parte, în cazul Pasajului Unirii, soluția specialiștilor, ce urmează a fi implementată, este aceea de consolidare și reabilitare a structurii de rezistență a acestuia, prin cămășuirea și armarea pereților existenți, precum și de refacere integrală a suprastructurii prezente. 

Totodată, în paralel, în cadrul lucrărilor mai sus menționate, întreaga zonă de suprafață va fi reamenajată peisagistic, cu spații verzi, piațete, zone pietonale și alte soluții inovative, care să transforme arealul într-un reper urban pentru București, cât mai atractiv, atât din punct de vedere al interacțiunii sociale și al petrecerii timpului liber, cât și turistic.

Reamintim faptul că, în luna noiembrie 2022, o echipă de specialiști din cadrul Universității Tehnice de Construcții București a efectuat două expertize tehnice pentru a determina starea actuală, atât a Planșeului Unirii, cât și a Pasajului Unirii. 

Finalizate în luna ianuarie a acestui an, expertizele au încadrat cele două obiective de infrastructură mai sus menționate în starea tehnică IV – nesatisfăcător, ce necesită lucrări urgente de consolidare. 

Planșeul Unirii, construcția din beton cu o lăţime de 32 de metri şi o lungime de 360 de metri, aflată între strada Căldărari și peretele tunelului rutier, care acoperă și dirijează prin subteran râul Dâmboviţa a suferit modificări structurale semnificative în cei peste 80 de ani de existență.

Mai exact, în momentul de față, stâlpii de susținere ai planșeului sunt crăpați și fisurați, armăturile sunt corodate, rupte pe alocuri, iar din placa structurii sunt căzute bucăți întregi de beton. Mai mult, din cauza apei care trece pe sub planșeu, s-a creat mucegai, iar infiltrațiile au fisurat grinzile. 

Totodată, aceleași expertize finalizate în luna ianuarie 2023 au identificat deficiențe serioase și la structura de rezistență a Pasajului Unirii, aflat în imediata vecinătate a Planșeului Unirii. Construit în anii 1986-1987, cu o lungime de aproximativ 900 de metri și o lățime de 14 metri, și tranzitat în fiecare zi de peste 60.000 de autoturisme, Pasajul Unirii a fost pus în siguranță, anul trecut. În urma lucrărilor effectuate, a fost înlăturat pericolul ca bucăți de beton din plafonul tunelului rutier să se mai desprindă și să cadă peste autoturismele care circulau prin pasaj. Totodată, constructorii au izolat infiltrațiile de la nivelul carosabilului, au închis fisurile din pereții interiori ai pasajului, prin injectarea unor mortare speciale, pe care, ulterior, i-au îmbrăcat cu peste 3.000 de panouri metalice.  Mai mult, pentru a crește vizibilitatea în tunel, au fost montate 498 de corpuri de iluminat, bandă LED pe o suprafață de 4 kilometri, și 150 de proiectoare (pe rampă). Tunelul rutier a fost dotat și cu un performant sistem de ventilație, compus din 60 de ventilatoare, pentru evacuarea de îndată a noxelor și a fumului, cu două defibrilatoare automate pentru situații de urgență, precum și cu amplificatoare pentru semnalul de telefonie mobilă.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close