Patru puncte fixe, deschise în Sectorul 4 pentru recensământul obligatoriu al populației și locuințelor, care începe luni, 14 martie a.c.

11-03-22 Administrator 0 comment

Primăria Sectorului 4 pune la dispoziția cetățenilor 4 puncte fixe pentru recensământul obligatoriu al populației și locuințelor din România, care începe luni, 14 martie a.c..

Pentru prima dată în țara noastră, recensământul din acest an se va face, într-o primă etapă, online, prin autorecenzare, mai exact prin completarea unui chestionar specific. Fapt pentru care, în perioada 14 martie – 15 mai, cetățenii au obligația, ca în măsura posibilităților utilizării mijloacelor online, să furnizeze autorităților competente, toate informațiile solicitate, necesare actualizării datelor statistice naționale. 

Pentru aceasta, cetățenii trebuie să acceseze pagina de web www.recensamantromania.ro, să completeze un formular de preînregistrare și, ulterior, un chestionar pe care îl vor primi pe adresa de e-mail. Mai mult, aceștia pot furniza datele solicitate atât pentru propria persoană cât și pentru ceilalți membri ai familiei, beneficiind de o zi liberă plătită, fie că lucrează în sistemul privat sau în sistemul bugetar. 

Locuitorii Sectorului 4 care nu au la dispoziție mijloace online pentru a furniza datele solicitate în cadrul recensământului, se pot adresa celor 4 puncte fixe amenajate pe raza sectorului în următoarele locații: Centrul European Cultural și de Tineret „Nicolae Bălcescu” (str. 11 Iunie, nr. 41), Centrul Comercial Grand Arena (bd. Metalurgiei, nr. 12-18, etaj 1, in cadrul Biroului Unic), Școala Gimnazială Nr. 190 ( fosta Școală Gimnazială Nr. 100, bd. Calea Văcărești, nr. 296), Școala Gimnazială „George Bacovia” (str. Stoian Militaru, nr. 72). 

În punctele mai sus menționate, care vor funcționa în perioada 14 martie – 15 mai, de luni până duminică, în intervalul orar 09:00 – 20:00, recenzorii îi vor ajuta pe cetățeni să transmită informațiile solicitate prin completarea formularului specific. De menționat că, toate datele colectate în aceste centre vor fi utilizate în condiții de maximă siguranță, în scop statistic, având în vedere că recenzorii au semnat un contract de confidențialitate.

Persoanele care nu vor participa la recensamântul național, în perioada mai sus menționată, vor avea obligația furnizării informațiilor personale în intervalul 16 mai – 17 iulie 2022, în care colectarea răspunsurilor se va face de către recenzori, prin interviuri față în față. Cei care refuză, însă, transmiterea datelor riscă sanctiuni, conform prevederilor legale în vigoare. 

“Refuzul transmiterii datelor solicitate; b) refuzul transmiterii datelor în mod gratuit; c) refuzul transmiterii datelor în forma solicitată; d) transmiterea datelor cu întârziere faţă de termenul solicitat; e) comunicarea de date incorecte şi incomplete din propria culpă; f) împiedicarea accesului în interiorul complexurilor rezidenţiale aflate în proprietate privată, precum şi în cele aparţinând cultelor religioase a personalului de recensământ în vederea desfăşurării tuturor activităţilor aferente recensământului; g) împiedicarea sau îngreunarea activităţilor recensământului; h) refuzul de a prezenta persoanelor autorizate de către conducerea I.N.S. documentele şi evidenţele necesare verificării datelor. (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei,” potrivit OUG nr. 19 din 4 februarie 2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close