Patru pasarele pietonale vor fi construite în Sectorul 4, în cele mai aglomerate zone, pentru fluidizarea traficului, reducerea poluării și siguranța oamenilor
Fără stat la cozi, minute în șir, în trafic, fără poluare, fără accidente rutiere! Cu alte cuvinte, un trafic decent, mai sigur și un aer mai curat.
De toate acestea beneficiază deja oamenii care locuiesc sau tranzitează Sectorul 4, datorită lărgirilor de bulevarde sau parcărilor de tip park&ride amenajate în ultimii 4 ani,de Primăria Sectorului 4. În perioada urmatoare, acestor investiții li se vor adauga și alte soluții menite să vină în sprijinul oamenilor și să le facă viața mai ușoară. Mai exact, este vorba despre un proiect ce vizeaza realizarea a 4 pasaje pietonale în zone extrem de aglomerate din Sectorul 4.
Astfel, una dintre pasarele va fi construită într-una dintre cele mai aglomerate zone din Sectorul 4, la intersecția bulevardelor Gheorghe Șincai cu Tineretului. Aceasta va fi cea mai mare pasarelă, cu o lungime de aproximativ 165 de metri, care va permite, pe de o parte, traversarea în siguranță a pietonilor, ce nu vor mai fi nevoiți să aștepte la semafor, precum și fluidizarea circulației mașinilor din zonă și, implicit, reducerea poluării prin scurtarea timpilor petrecuți în trafic, pe de altă parte.
Având o formă cilindrică, acoperită cu panouri de sticlă securizată, cu elemente decorative cu rol de umbrire și cu dotări moderne, pasarela va fi amenajată pe o structură metalică, cu fundații și elemente de susținere din beton armat, amplasate pe domeniul public, pe lateralele celor două bulevarde pe care le va traversa.
Accesul pietonilor se va face de o parte și de alta a celor două artere mari de circulație, aceștia având la dispoziție lifturi, cu capacitatea de 13-15 persoane, inclusiv pentru cele cu dizabilități locomotorii și bicicliști, precum și scări rulante. Pasarela va fi astfel dimensionată încât să respecte gabaritul de trecere al autovehiculelor de 5.5 metri liber.
Aceasta nu va fi singura construcție de acest gen amenajată în zonă. Pasarela va fi completată de alte două pasaje pietonale, ce urmează a fi construite tot pe bulevardul Tineretului. Una, cu o lungime de 42 de metri, va fi amenajată în apropierea Palatului Național al Copiilor, iar cealaltă, cu o lungime de 34 de metri, la intersecția bulevardului cu strada Vișana. Ambele pasaje, cu o structură metalică, vor fi acoperite și vor fi dotate cu ascensoare și scari rulante pentru accesul pietonilor, care se va putea face de o parte și de alta a străzii principale.
De asemenea, o construcție similară va fi ridicată și la intersecția bulevardului Constantin Brâncoveanu cu Șoseaua Olteniței, în dreptul stației de metrou, tot pentru fluidizarea traficului din zonă, reducerea poluării dar și pentru sporirea siguranței rutiere și pietonale.
Aceste 4 pasarele pietonale, alături de cele două pasaje rutiere pe care le construim în zona Apărătorii Patriei, respectiv Alexandru Obregia cu Turnu Măgurele, fac parte din strategia Primăriei Sectorului 4 de dezvoltare a zonei de sud, ce vizează fluidizarea traficului rutier, reducerea poluării și acces rapid din centrul Bucureștiului către centura Capitalei.