Parcurile din Sectorul 4 s-au deschis în condiții de maximă siguranță
Ca urmare a limitării restricțiilor impuse de autorități în contextul pandemiei de COVID-19, parcurile din Sectorul 4 al Capitalei s-au deschis în această dimineată, în condiții de maximă siguranță.
Astfel, cei care vor alege să-și petreacă week end ul în aer liber, se pot plimba în cele două parcuri aflate în administrarea Primăriei Sectorului 4, (Lumea Copiilor și Orășelul Copiilor) respectând în continuare, regulile în vigoare, mai exact distanța de 1,5 – 2 metri față de celelalte persoane și socializarea în grupuri mici.
Cât privește grija autorităților față de cetățeni, primarul Daniel Băluță a dispus ca toate parcurile să fie igienizate încă o dată, înainte de redeschiderea acestora.
Motiv pentru care, în cursul nopții trecute precum și în această dimineață, au avut loc ample acțiuni de dezinfecție. Astfel, peste 100 de angajați ai ADP au intervenit cu atomizoare pentru a igieniza aleile, zonele verzi și mobilierul urban. S-a utilizat peroxidul de hidrogen, o substanța nepoluantă.
Totodată, în vederea respectării regulilor de distanțare, au fost suplimentate efectivele de ordine publică ale Poliției Locale Sector 4, agenții locali urmând să patruleze în permanență în parcurile aflate în administare.
Mai mult, pentru a putea acoperi mult mai rapid suprafața acestora, polițiștii vor avea în dotare 8 mașini electrice precum și 10 trotinete electrice. Tot de astăzi, este permis și accesul la plaja publică ecologică amenajată în Orășelul Copiilor.