Parcul din spatele Palatului de Justiție va fi modernizat de Primăria Sectorului 4

31-10-18 Administrator 0 comment

Situat în centrul Capitalei, la câteva sute de metri de ”Kilometrul 0 al României”, parcul din spatele Palatului de Justiție va fi modernizat de către angajații S.C. ADP4 S.A. Proiectul include zone de relaxare, locuri de joacă și de fitness, precum și alei pietonale.

Mulți oameni au poposit pe băncile lui îmbătrânite, ore în șir, ani la rând, în așteptarea unei decizii din partea magistraților, alții și-au adus copiii pentru a-i distra în puținele aparate de joacă existente, iar alții doar l-au parcurs, pentru a scurta drumul către restaurantele din zonă, sau l-au ocolit, ca să scape de aglomerația de pe Splai.

Parcul Tribunalului, cum este cunoscut de cei care locuiesc în zonă, situat între străzile Palatul Justiției, Danielopol Gheorghe și Sfinții Apostoli avea nevoie de o reîmprospătare. Văzut de sus, de la nivelul blocurilor de câte nouă niveluri, pare o mică pădure, iar, conform proiectului, va devini impresionant și de la nivelul aleilor.

Aici vor fi amenajate de angajații S.C. ADP4 S.A, locuri de joacă, o zonă de fitness, spații de relaxare,vor fi amplasate bănci, pergole și coșuri de gunoi. Trotuarele vor fi asfaltate, iar întreg parcul va fi iluminat. Nu vor lipsi nici spațiile verzi, arbuștii sau aleile pietonale frumos pavate.

„Sectorul 4 se dezvoltă, iar acest lucru s-a văzut din momentul în care au fost demarate proiecte precum lărgirea de bulevarde, crearea de noi locuri de parcare, reconfigurarea peisagistică, dotarea cu mobilier urban și amenajarea spațiilor verzi. Mai mult, au fost amenajate spații verzi, în locuri în care în trecut nu existau, iar micile parcuri au fost reamenajate. Uitați-vă la rondul de la Coșbuc, l-am transformat într-o oază de verdeață! Același lucru îl vom face și în acest parc, din spatele Palatului de Justiție, unde lucrările vor fi luate de la zero”, a declarat Marian Goleac, Directorul General al SC ADP S4.

Potrivit Primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, toate spațiile verzi aflate în această zonă administrativă vor fi reamenajate, pe rând și redate locuitorilor Sectorului 4, în cadrul unei ample campanii de regenerare urbană începută de primărie în urmă cu doi ani.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close