Nunta de aur, eveniment dedicat celor ce se iubesc de mai bine de o jumătate de veac
Luni, 1 februarie a.c., de la orele 12.00, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a organizat un prânz festiv pentru 50 de cupluri care au aniversat 50 de ani de căsnicie.
În acordurile muzicii interpretată cu măiestrie de elevii Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, invitaţii speciali ai Edilului şi-au depănat poveştile de dragoste, reînnoindu-şi jurămintele, în spiritul unei existenţe trăită decent, conform valorilor morale.
Totodată, au împărtăşit celor prezenţi din experienţa lor de viaţă, discutând atât despre secretele longevităţii în cuplu, cât şi despre modul în care s-au implicat întotdeauna, cu spirit civic, în bunul mers al lucrurilor în cadrul comunităţii locale a Sectorului 4.
„Pentru noi sunteţi exemple demne de urmat şi experienţele pe care astăzi ni le-aţi împărtăşit, ne onorează. Preţuim aportul dumneavoastră în promovarea valorilor autentice, atât de necesare dezvoltării noastre socio- administrative.” (Daniel Băluţă, Primarul Sectorului 4)