Materialul lemnos rezultat din toaletarea arborilor prăbuşiţi de viscol, acordat familiilor cu venituri reduse din Sectorul 4
Sâmbătă, 23 ianuarie a.c., la orele 11.00, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, s-a aflat în teren, în zona străzilor Acţiunii, Drumul Creţeştilor, Jilavei, Mitropolit Filaret şi în cea a şoselelor Berceni şi Giurgiului.
Aici locuiesc familii care se încălzesc cu lemne, iar, cum viscolul din week – end-ul precedent a doborât zeci de copaci pe raza Sectorului 4, Edilul a decis ca materialul rezultat în urma toaletării acestora să le fie distribuit.
Cantitatea totală este de aproximativ 80 de m3, beneficiare fiind 103 de familii.
Precizăm că demersul Primarului Daniel Băluţă vizează suplimentarea celor 250 m3 de material lemnos, distribuit deja în acest sezon familiilor cu venituri reduse.
„Având în vedere menţinerea temperaturilor extrem de scăzute, venim în sprijinul persoanelor care utilizează lemnele pentru încălzirea locuinţelor. Cum gerul persistă de zile bune, aceştia au epuizat cantitatea de 3 m3 pe care noi o distribuisem deja, de aceea, ne-am gândit să suplimentăm, oferindu-le materialul lemnos rezultat din toaletarea copacilor prăbuşiţi de viscol. Este o altă măsură pe care o adoptăm pentru a-i ajuta pe oameni, după ce am decis despăgubirea proprietarilor autovehiculelor pe care au căzut aceşti arbori”. (Daniel Băluţă, Primarul Sectorului 4).