Măsuri suplimentare de semnalizare pentru circulația în siguranță în Pasajul Unirii
Marcaje rutiere suplimentare și porți de presemnalizare la intrările de pe cele două sensuri de mers ale Pasajului Unirii. Începând din această săptămână, șoferii care circulă prin tunelul rutier din centrul Capitalei, au la dispoziție noi marcaje de informare, în completarea celor existente deja, care să le atragă atenția în privința respectării limitei omologate de înălțime, de 3,5 metri.
Noile marcaje, de culoare roșie, trasate pe partea carosabilă a celor două sensuri de circulație, au o suprafață de 5 metri pătrați fiecare și se află la o distanță de 50 de metri față de intrarea în tunel, în zone de maximă vizibilitate. Aceste măsuri au fost luate pentru ca șoferii să respecte regimul de înălțime al porților montate înaintea tunelului rutier, indicatoarele și regulile de circulație din zonă.
Totodată, pentru a veni în sprijinul conducătorilor auto, înaintea celor două porți gabaritice ale pasajului existente, au fost montate alte două porți de presemnalizare, la o distanță de 30 de metri față de intrările în pasaj.
Noile limitatoare sunt prevăzute cu indicatoare pe care este trecută înălțimea maximă admisă pentru ca vehiculele să poată traversa în siguranță tunelul rutier, fără riscul blocării acestora în interior. Mai mult, bara transversală a noilor porți este prevăzută cu o serie de elemente de atenționare, sub forma unei „perdele metalice.”
Toate aceste mijloace de presemnalizare, avizate, de altfel, de către Comisia Tehnică de Circulație a Capitalei, au fost instalate în urma incidentelor ce au avut loc în Pasajul Unirii, în cele două luni de zile de la redeschiderea acestuia, după finalizarea lucrărilor de punere în siguranță.
Măsura luată de Primăria Sectorului 4 are scopul de a reduce la maximum posibil, numărul incidentelor rutiere, cauzate de nerespectarea indicatoarelor rutiere privind regimul de înălțime din zonă și a regulilor de circulație, precum și de a proteja investițiile administrației locale, realizate din fonduri publice.
Mai mult, în afara acestui nou ansamblu de presemnalizare, șoferii vor fi informați și atenționați în privința limitei de înălțime din zonă și prin intermediul aplicației de navigație, WAZE, care transmite, în momentul de față, atât un avertisment grafic referitor la limita de înălțime de 3,5 metri a porților gabaritice, cât și un semnal sonor.