Mai puțin de două săptămâni pentru plata taxei locului de parcare

15-03-19 Administrator 0 comment

Proprietarii autovehiculelor din Sectorul 4 al Capitalei, care vor să aibă în continuare asigurat locul de parcare de reședință, mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a achita contravaloarea utilizării acestuia.

Astfel, potrivit Regulamentului privind parcările de reședință, cei care până la data prezentei, nu și-au plătit taxa pentru parcare, pot face acest lucru până la finalul lunii martie.

Pentru aceasta, contribuabilii  au la dispoziţie următoarele modalităţi de plată:

  • ONLINE, PE SITE-UL https://www.mobilitateurbana4.ro/, unde plata poate fi efectuată prin introducerea CNP-ului.
  • PRIN 100 DE STAȚII DIN REȚEAUA WESTACO, serviciu disponibil în toate benzinăriile OMV, dar şi în benzinăriile selectate Petrom din România. Lista locaţiilor în care serviciul Westaco Express este disponibil poate fi consultată la următorul link:  https://www.westaco.com/locations-asl/
  • PRIN PESTE 3.700 DE AUTOMATE DIN REȚEAUA SELFPAY, staţii de plată care se găsesc în majoritatea marilor centre comerciale, hypermarketuri şi la care plata poate fi efectuată prin introducerea CNP-ului.

Taxa pentru locul de parcare de reşedintă aferentă anului în curs trebuie achitatată până la data de 31 martie. Neplata taxei până la această dată  duce la rezilierea automată a contractului pentru locul de parcare. Spre deosebire de anii precedenţi, plata nu se mai face la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Sector 4, ci prin metodele menţionate mai sus.

Conform tarifelor stabilite de autoritatea locală, taxele pentru închirierea unui loc de parcare de reședință sunt diferențiate în funcție de zona în care se află parcajul, astfel:

Zona fiscală Tarif/zi Tarif pe an

Zona fiscală 1 0,21 lei/zi 77 lei/an

Zona fiscală 2 0,16 lei/zi 59 lei/an

Zona fiscală 3 0,13 lei/zi 48 lei/an

Zona fiscală 4 0,10 lei/zi 37 lei/an



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close