Mai mulţi bani pentru investiţiile şi proiectele din Sectorul 4. Exim Bank finanțează Sectorul 4 al Municipiului București cu 88 de milioane de lei

20-12-16 Administrator 0 comment

comunicat de presa refinantare credit
EximBank și Sectorul 4 al Municipiului București au semnat un acord de finanțare în valoare de 88,33 milioane de lei, după ce banca a fost desemnată câștigătoare pentru acest lot, în cadrul licitației organizată recent de autoritatea publică locală.
Acordul de împrumut reprezintă soluția financiară la care Sectorul 4 al Municipiului București a apelat pentru refinanţarea unor împrumuturi interne în valoare de aproximativ 183,4 milioane lei, din care anterior în 2009, aferent acestui lot, au fost finanţate proiecte care au vizat modernizarea și reabilitarea sistemului rutier precum și extinderea rețelei de apă și de canalizare, toate fiind finalizate.
„Pentru noi este important să sprijinim autoritățile publice în demersul lor de a crea cadrul dezvoltării economico-sociale la nivel local și ne bucurăm că, în acest caz, am reușit să venim cu o ofertă competitivă care ne-a poziționat ca partener pentru optimizarea lichidităților financiare ale Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti. Avem istoricul unor bune colaborări cu autoritățile publice locale și ne dorim să creștem expunerea pe acest segment, să avem o implicare proactivă în proiectele de dezvoltare locală și regională, mai ales că, avem capacitatea de a propune produse și servicii special structurate, cu ajutorul cărora proiectele administraţiilor locale pot deveni realizabile”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.
Semnarea acestui acord de împrumut oferă Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti mai multă flexibilitate în utilizarea finanțelor locale, prin reducerea costurilor și relaxarea plăţilor la împrumuturi bancare pe termen mediu, permiţând astfel implementarea unor noi proiecte de investiții.
“Sectorul 4 are nevoie în acest moment de o abordare administrativă axată în primul rând pe urgenţe şi pe priorităţi foarte bine definite. Pentru aceasta, fiecare proiect generat de autoritatea locală trebuie să fie viabil, realist, perfect adaptat nevoilor stringente ale cetăţenilor, dar şi finanţat pe măsură. Am optat astfel pentru o refinanțare a serviciului datoriei, operațiune în urma căreia să realizăm economii și disponibilizări de fonduri, care, ulterior, vor fi alocate programelor de investiţii prioritare pentru comunitatea noastră. Suntem încântați că reușim să atingem acest obiectiv, dată fiind oferta EximBank ”, a afirmat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4 al Capitalei.
Consultantul financiar al Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti în această tranzacție a fost firma de consultanță TUD Business Consulting, specializată în oferirea de servicii financiare precum și de instrumente de analiză și previziuni financiare.
„Acest proiect, care va fi adăugat în portofoliul nostru alături de cele ale altor 20 de mari clienți, mare parte dintre ei autorități publice locale, a fost o provocare pentru noi ţinând cont de dimensiunea împrumutului (capacitatea de absorbţie a pieţei interne) şi corelarea economiilor vs maturităţi (scenarii) diferite de 10 ani/15 ani necesare lichidităţii financiare, căreia i-am putut răspunde dată fiind experiența noastră acumulată pe parcursul a 10 ani în tranzacții specifice de finanțare a autorităților publice locale”, a afirmat Mihai Tudorancea, managing director în cadrul firmei de consultanță.
EximBank se implică activ de aproape 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale. În urma reajustărilor direcţiilor de acţiune, realizate în timp pentru adaptarea la evoluţiile economice, EximBank are în prezent capacitatea de a propune segmentului corporate, un portofoliu de produse și servicii atractive pentru orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale ori se adresează pieţei interne.

comunicat de presa refinantare credit



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close