Lucrările la Pasajul rutier Unirii au depășit pragul de 50% Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță și Prefectul Capitalei, Toni Greblă, au verificat noaptea trecută șantierul din centrul Bucureștiului
Vizită inopinată pe șantierul Pasajului rutier Unirii. La mijlocul nopții trecute, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță și Prefectul Capitalei, Toni Greblă, au verificat stadiul lucrărilor la unul dintre cele mai aglomerate pasaje din București, prin care trec zilnic peste 60 de mii de mașini și închis acum circulației rutiere, în vederea stopării degradării și a punerii în siguranță.
Începute luna trecută, lucrările au depășit deja pragul de 50% și se îndreaptă către etapele finale ale execuției. Practic, în prima jumătate a timpului estimat realizării acestora, constructorul a finalizat cele mai dificile intervenții, constând în izolarea tuturor infiltrațiilor de la nivelul părții carosabile precum și închiderea fisurilor din pereții pasajului prin injectarea unor mortare speciale.
Totodată, în cursul zilei de ieri, s-a finalizat turnarea primului strat de asfalt pe ambele sensuri de mers ale tunelului rutier, pentru ca, în perioada următoare, să se definitiveze montarea celor 2.800 de panori metalice ce vor îmbrăca pereții interiori ai pasajului. Mai mult, în paralel cu lucrările anterior menționate, au început și intervențiile de înlocuire a rețelelor edilitare de apă-canal, precum și a celor electrice, în vederea instalării noului sistem de iluminat și a celui de ventilație.
Reamintim faptul că, în premieră pentru țara noastră, Pasajul rutier Unirii va avea un sistem performant de ventilație, cu o capacitate mare, pentru extragerea noxelor și asigurarea unui aer curat. Și tot în premieră, la finalul lucrărilor, în pasaj nu vom mai avea probleme la utilizarea telefoanelor, întrucât vor fi montate amplificatoare de semnal GSM.
Aflat într-o stare avansată de degradare și încadrat, în urma celor două expertize, în clasa stării tehnice IV- necorespunzător, Pasajul Unirii a intrat, la începutul acestui an, în administrarea Sectorului 4 al Municipiului București, care a demarat, de îndată, procedurile necesare începerii lucrărilor de punere în siguranță, ce au ca termen de finalizare, începutul lunii septembrie.