Lucrările de la Pasajul Unirii respectă întocmai legislația în vigoare și recomandările experților

22-11-22 Administrator 0 comment

Aceasta este concluzia controlului curent efectuat în perioada 16.11.2022 – 22.11.2022, de către specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) la Pasajul Unirii, urmare a incidentelor rutiere petrecute în cele două luni de zile de la redeschiderea acestuia, după finalizarea lucrărilor de punere în siguranță.

În cadrul acestei verificări, inspectorii ISC au analizat o serie de documente pe care atât Sectorul 4 al Municipiului București, cât și executantul și proiectantul lucrărilor le-au pus la dispoziție și din care reiese faptul că entitățile mai sus menționate au respectat legislația în vigoare, proiectul tehnic, precum și recomandările/măsurile dispuse de expertul tehnic în vederea punerii în siguranță și reabilitării Pasajului Unirii.

În cadrul aceluiași control, a fost solicitată și realizarea unei ridicări topografice, în vederea stabilirii cu exactitate a actualelor cote de înălțime ale tunelului rutier și ale porților de gabarit. 

Astfel, în urma măsurătorilor executate în mai multe puncte de minim din interiorul tunelului rutier, dar și la nivelul porților de gabarit, specialiștii au ajuns la concluzia că, atât tunelul, cât și porțile respectă întocmai cotele de înălțime: 3,50 metri – porți gabarit, respectiv, 3,70 metri – tunel rutier.

Mai mult, concluziile specialiștilor pot fi studiate din documentele facsimil (Proces Verbal de control și Măsurători Topografice) atașate acestui comunicat.

 



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close