INVITAȚIE DE PRESĂ Vizită de lucru a primarului Daniel Băluță pe șantierul pasajului Apărătorii Patriei
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, va efectua miercuri, 3 decembrie a.c., o vizită de lucru pe șantierul pasajului Apărătorii Patriei, proiect de infrastructură critică ce face parte din inelul median de circulație al Capitalei, inclus și în Planul de Mobilitate Urbană aprobat la nivelul Bucureștiului.
Edilul va fi însoțit în această vizită, prilejuită de realizarea unor lucrări extrem de importante, de Andrei Trocan, viceprimarul Sectorului 4.
Evenimentul va avea loc în incinta șantierului, în imediata apropiere a stației de metrou Apărătorii Patriei, începând cu ora 10.30.

