Invitaţie de presă
Miercuri, 22 iunie a.c., la orele 17.00, în Sala de Festivități a Universității „Spiru Haret”, va avea loc ședința solemnă de constituire a noului Consiliu Local Sector 4.
De asemenea, în cadrul aceluiași eveniment, se va desfășura ceremonia de depunere a jurământului de către primarul ales al Sectorului 4, Daniel Băluță.
Vă așteptăm să fiți alături unei echipe care începând de mâine își propune să pășească pe calea performanței administrative, cu respect și aplecare față de nevoile și așteptările oamenilor, având ca preocupare de suflet dezvoltarea comunității locale a Sectorului 4!
Jurnaliștii sunt invitați să participe, începând cu orele 16.45, la această primă ședință a noului legislativ local, care se va desfășura la sediul prestigioasei unități de învățământ universitar situată pe șos. Berceni nr. 24.