Investițiile masive în sănătate transformă Primăria Sectorului 4 în exemplu de bune practici în domeniul medical

27-05-21 Administrator 0 comment

Sectorul 4 al Municipiului București a fost, astăzi, de Ziua Internațională a Medicinei de Urgență, gazda Președintelui României, domnul Klaus Iohannis.

Însoțit de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, de secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat și de primarul sectorului 4, Daniel Băluță, șeful statului a vizitat noua Unitate de Primiri Urgențe construită de către Sectorul 4  în curtea Spitalului Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni. 

După ce a făcut turul noii unități medicale, Președintele României a afirmat că amenajarea aceasteia este un exemplu de cum ar trebui să arate spitalele românești și și-a exprimat convingerea că în anii ce urmează, țara noastră va avea tot mai multe astfel de facilități medicale. 

„Astăzi am venit la o unitate UPU nou-nouță, care se va deschide în zilele următoare. Este o unitate model, o unitate modernă, o unitate care a apărut aici dintr-o colaborare foarte bună între Primăria Sectorului 4 și Ministerul Sănătății. Iată că, dacă lucrează împreună, autoritatea locală cu autoritatea centrală, se pot realiza astfel de proiecte. Primăria de sector s-a ocupat de clădirea propriu-zisă, iar Ministerul Sănătății a folosit fonduri europene pentru dotare. Este o dotare ultramodernă. Este un exemplu de cum ne dorim să arate spitalele din România și sunt convins că, în anii care urmează, vom vedea din ce în ce mai multe nu doar unități, ci întregi spitale moderne”, a declarat Președintele României, domnul Klaus Iohannis.

La rândul său, primarul sectorului 4, Daniel Băluță a susținut că sănătatea este o prioritate, așa că investițiile vor continua în acest domeniu. 

„Este o bucurie să ne apropiem de finalul uneia dintre cele mai importante investiții ale sectorului 4. Avem recepția acestei noi unități de primiri urgențe, am și autorizat-o ISU, iar astfel, comunitatatea noastră contribuie la salvarea a cât mai multor vieți. Nu este prima investiție realizată la Bagdasar-Arseni. Aici avem deja dată în folosință secția de mari arși în care medicii pot trata trei pacienți simultan și este clar că nu ne vom opri. Lucrările au fost finalizate într-un an și patru luni, iar costul plătit de comunitatea Sectorului 4 a fost de 4 milioane de euro. Sper ca până la finalul anului viitor să încheiem și investiția extrem de importantă, de la spitalul de medicină dentară, acolo unde lucrările se află într-un stadiu avansat”, a declarat Daniel Băluță. 

Amenajată pe o suprafață de 1.236 mp, Unitatea de Primiri Urgențe de la Bagdasar-Arseni are un regim de înălțime S+P+2E și este conectată, printr-o pasarelă suspendată, de corpul C al spitalului, la nivelul etajului 2. Special configurată pentru asigurarea tuturor funcțiunilor medicale, în condiții de maximă siguranță, unitatea cuprinde o nouă sală de așteptare, un spațiu dedicat pentru registratură și triaj, dincolo de care accesul va fi permis doar personalului medical și pacienților internați însoțiți. Totodată, secția urgențelor majore a fost extinsă, cea a urgențelor minore a fost precis delimitată, iar în imediata vecinătate a triajului există o zonă de decontaminare.

Pereții au fost realizați din materiale tratate antiseptic, cu finisaje rezistente la dezinfectați, fără asperități care să rețină praful, negeneratoare de particule care pot rămâne suspendate în aer, peste care se vor aplica vopsele lavabile antibacteriene. Imobilul este prevăzut cu ascensor de capacitate extinsă, capabil să transporte pacienți pe targă/scaun cu rotile, asigurând eficient legătura cu restul spitalului, în completarea pasarelei de legătură, precum și cu generator pentru asigurarea permanenței furnizării energiei electrice către consumatorii vitali. 

La proiectarea sistemului de control acces, o importanță deosebită a fost acordată măsurilor de separare a fluxurilor de pacienți, aparținători și personalul medical. Noua structură permite desfășurarea activității în cele mai bune condiții a unei echipe medicale de peste 170 de cadre medicale, care până acum au profesat în condiții dificile.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close