În Sectorul 4, A demarat eliberarea autorizațiilor sezoniere pentru comercializarea mărțișoarelor și cadourilor de 8 Martie

01-04-16 Administrator 0 comment

Joi, 4 februarie a.c., în Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 4, Primarul Daniel Băluţă s-a întâlnit cu solicitanţii autorizaţiilor sezoniere, necesare comercializării mărţişoarelor şi cadourilor destinate zilelor de 1 şi 8 Martie.


Edilul Sectorului 4 a dorit să vină în întâmpinarea acestora, oferindu-le o procedură de autorizare cu mult simplificată, prin extinderea programului de lucru al serviciului de resort.

Astfel, acesta îşi desfăşoară activitatea zilnic, în intervalul 09.00 – 16.30, cererile putând fi depuse începând de astăzi, urmând a fi soluţionate în limita locurilor disponibile. Locaţiile puse la dispoziţie de Autoritatea Locală Sector 4 sunt cele stabilite de Primăria Municipiului Bucureşti şi sunt situate pe arterele principale de pe raza Sectorului 4.

În vederea obţinerii autorizaţiei sezoniere de funcţionare, persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa Administraţiei Străzilor din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, Direcţiei Pieţe și Gestionare Activităţi Comerciale Sector 4 şi Serviciului Autorizări Comerciale din cadrul Primăriei Sectorului 4.

Actele necesare ocupării domeniului public sunt: avizul de principiu, obţinut de la Primăria Municipiului Bucureşti, schiţa amplasamentului, dovada achitării ocupării domeniului public, copie după B.C./C.I., actul constitutiv/rezoluţie, certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului şi certificatul constatator.

„O rugăminte pe care o adresez celor care vor desfăşura acest tip de activităţi este aceea de a respecta zonările impuse, cât şi de a înţelege că, totodată, mai trebuie respectată o estetică şi dinamică urbană. Ştiu că această activitate reprezintă sursa lor de subzistenţă, însă doresc să creăm premisele unui mod civilizat şi salubru în care să-şi desfăşoare activitatea. De aceea, modul în care îşi vor expune spre vânzare produsele trebuie să fie unul conform standardelor impuse de un concept unitar, cromatic şi liniar. Nu mai putem tolera principiul cu obiceiurile propagate în funcţie de numărul bordeielor. Sunt aspecte pe care le-am discutat şi cu cei care practică comerţul cu flori, cărţi şi ziare pe domeniul public, în urma unor consultări pe care le-am avut cu specialişti în domeniul arhitecturii urbane şi peisagistice. Mulţumesc tuturor pentru înţelegerea demonstrată şi îi asigur că vor găsi întotdeauna în Primăria Sectorului 4 un partener de dialog deschis şi onest, care nu va înceta să caute soluţii în a-i sprijini, cu respectarea  prevederilor legale.” (Daniel Băluţă, Primarul Sectorului 4).



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close