În contextul temperaturilor extrem de scăzute, sprijin de urgenţă acordat locuitorilor din strada Nicolae Belerciu
Vineri, 22 ianuarie a.c., Primarul Daniel Băluță a decis să vină în sprijinul locuitorilor din blocurile aparținând S.C. Electromontaj S.A., situate pe strada Nicolae Belerciu, care, în contextul înregistrării unor temperaturi extrem de scăzute, se confruntă cu lipsa căldurii în apartamente.
Aceştia i-au solicitat sprijinul Primarului Daniel Băluţă, care s-a deplasat la faţa locului, iniţiind discuţii cu oamenii, dar şi cu proprietarul imobilelor.
Edilul a decis ca, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 să le vină în ajutor, mobilizând de îndată toţi factorii de decizie din cadrul Autorităţii Locale Sector 4.
Astfel, la orele 16.30, acesta se va deplasa din nou pe strada Nicolae Belerciu, pentru a le oferi locuitorilor din aceste imobile motorina necesară alimentării generatoarelor de curent, pături, haine, încălţăminte, scutece absorbante pentru micuţi, alimente şi ceai cald. De asemenea, copiilor le va fi acordat ajutor medical de specialitate, prin colaborarea cu Spitalul de Copii „Marie Curie”.