Miercuri, 16 decembrie a.c., începând cu orele 17.00, în Sala de concerte a Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” va avea loc un concert inaugural susținut de elevii școlii.
Evenimentul marchează încheierea Campaniei „Un pian pentru Lipatti”, lansată pentru achiziționarea unui instrument nou, un pian de concert Steinway pentru tinerii talentați de la Colegiul de Arte.
Din programul artistic ce va fi prezentat menționăm câteva momente: concertul susținut de Orchestra simfonică care va interpreta Rapsodia II de George Enescu, Valurile Dunării de Iosif Ivanovici, Uvertura Wilhelm Tell de Giachino Rossini, Polca „Feuerfest” de Johann Strauss, Carmina Burana de Carl Orff. Un alt recital va fi susţinut de Corul de cameră Consonance.
De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi acordate granturi cadrelor didactice din Sectorul 4 care au pregătit elevi cu rezultate şcolare deosebite la olimpiade şi concursuri.
Jurnaliştii sunt aşteptaţi miercuri, 16 decembrie a.c., începând cu orele 16.45, la Liceul „Dinu Lipatti”, str. Principatele Unite nr. 63, Sector 4.