Evacuare de urgență pentru siguranța a 600 de elevi ai Școlii nr. 190
Marți, 8 martie a.c, Primarul Daniel Băluță s-a deplasat la fața locului și, împreună cu Inspectoratul Școlar Sector 4 a dispus evacuarea a aproximativ 600 de elevi și a cadrelor didactice din incinta Școlii nr.190.
Aceasta, în condițiile în care un utilaj care acționa în cadrul organizării de șantier de la Pasajul Piața Sudului a perforat instalația de alimentare cu gaze care deservește această unitate de învățământ.
Evacuarea s-a realizat în cel mai scurt timp, de către profesori, cu sprijinul Poliției Locale Sector 4, la fața locului fiind solicitată și prezența efectivelor aparținând Inspectoratului Pentru Situații de Urgență București.
„Am acționat urgent, pentru siguranța copiilor și a tuturor celor care se aflau în cladire în acel moment. În special că nu este primul incident de acest gen, ci este a doua oară când se întâmplă, adresez un apel către Primăria Municipiului București, de a manifesta responsabilitate față de integritatea cetățenilor. Este vorba despre viața copiilor noștri și, Doamne ferește, se putea întâmpla o tragedie! De asemenea, reiterez solicitarea către Municipalitate, de a înțelege necesitatea deschiderii rutelor alternative propuse de Primăria Sectorului 4 pentru rezolvarea blocajelor de trafic din zona Pasajului Piața Sudului.” (Daniel Baluta, Primarul Sectorului 4).