Elevi olimpici din Sectorul 4, premiați în cadrul Galei “1 Iunie – Ziua Copilăriei”
Cei 15 elevi de la unitățile de învățământ din Sectorul 4 care au obținut, în anul școlar 2018 -2019, primele locuri la olimpiadele naționale, au fost premiați în cadrul Galei “1 Iunie – Ziua Copilăriei”, organizată la Ateneul Român, de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în parteneriat cu primăriile de sector ale Capitalei.
În total, 120 de elevi din Capitală au primit drept premiu câte un laptop, în semn de mulțumire pentru eforturile lor. Printre aceștia se află și 15 elevi din Sectorul 4, care au ocupat locurile I, II și III la olimpiade. Laptopurile au fost achiziționate de Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ (D.A.U.I.) Sector 4, cu avizul Primăriei Sectorului 4 și al Consiliului Local.
“Cu emoție și bucurie am participat la gală alături de elevii cu care ne mândrim. Este o recompensă binemeritată pentru acești copii, iar eforturile noastre sunt minime în comparație cu eforturile acestor copii care au reușit să obțină rezultate extraordinare la olimpiadele naționale. Le doresc mult succes în tot ceea ce vor face de acum înainte și sper ca premiile oferite de noi să îi stimuleze”, a declarat directorul general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4, Ana Maria Mocăniță, cea care a reprezentat administrația locală la gala de la Ateneul Român.
“Acesti copii merită cu prisosință recunostința noastră. Primăria Sectorului 4 stimulează performanțele copiilor noștri. Vom continua să-i susținem, indiferent de domeniile în care excelează, limba română sau limbi străine, matematică sau artă, pentru că valoarea și munca trebuie răsplătite așa cum se cuvine. Cei mai buni elevi ai școlilor din comunitatea noastră reprezintă mândria noastră, a tuturor și trebuie ca eforturile lor să fie recompensate, indiferent de culoarea politică a celor care, vremelnic, conduc administrația publică. Pe această cale, aș vrea să le transmit <<La mulți ani!>> tuturor copiilor, cu ocazia zilei de 1 Iunie. Ei sunt bucuria noastră zilnică și puterea noastră vine de la ei”, este mesajul Primarului Sectorului 4, Daniel Băluță.