Dragobetele, celebrat în debutul FESTIVALULUI IUBIRII
Astăzi, la orele 14.00, în Sectorul 4 a debutat Festivalul Iubirii, organizat într-o primă ediție la inițiativa Primarului Daniel Băluță. Şi cum Dragobetele este cel pe care îl sărbătorim astăzi, în buna tradiţie românească, întreaga zi va sta sub semnul iubirii.
Fiecare zi va aduce în atenție noi și noi surpize, iar, începând de astăzi şi pe tot parcursul sfârşitului de săptămână, cei care vor dori să-şi celebreze iubirea vor avea parte de întâlniri cu Cupidon, oficierea de căsătorii pentru o zi în Altarul Iubirii sau daruri dulci.
Fântâna de ciocolată, vinul „Te iubesc”, portrete „drăgăstoase” în creion, oferite gratuit de organizatori, statui vivante care îi îndeamnă pe toţi să se lase purtaţi de sentiment, concursuri creative cu premii atractive, tombola lui Eros, iată doar câteva dintre atracţiile care pot transforma o zi într-una extrem de specială, petrecută în prezenţa persoanei iubite.