Sectorul 4 al Municipiului București devine Centru Universitar de Excelență – Deschidem Amfiteatrul UMF „Carol Davila”, cea mai nouă facilitate educațională de profil, destinată studenților Facultății de Stomatologie
Sectorul 4 al Municipiului București a finalizat lucrările în ceea ce privește cea mai nouă facilitate educațională de profil medical, destinată studenților Facultății de Stomatologie din cadrul UMF „Carol Davila”.
Clădirea, care plasează Sectorul 4 pe harta comunităților locale ce dețin centre universitare de excelență, are o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați, dispusă în regim de parter și două etaje și a fost configurată special pentru pregătirea adecvată a studenților Facultății de Stomatologie, cu trei amfiteatre, săli de curs, bibliotecă, o sală pentru simulatoare, laboratoare de microbiologie, birouri și spații tehnico-administrative.
Mai multe informații despre această investiție în infrastructura educațional-universitară vor fi oferite de către Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, în cadrul unei conferințe de presă, ce va avea loc luni, 02 octombrie a.c., cu ocazia deschiderii noului an universitar.
La eveniment vor participa: Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, Ministrul Sănătății, prof.univ.dr. Alexandru Rafila, Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, Rectorul UMF „Carol Davila”, prof.univ.dr. Viorel Jinga, Decanul Facultății de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila”/Manager al Spitalului Universitar de Urgență București, prof.univ.dr. Cătălin Cîrstoiu.
Jurnaliștii interesați de acest subiect sunt așteptați luni, 02 octombrie a.c., începând cu ora 13:00, la Amfiteatrul UMF „Carol Davila”, din Șoseaua Olteniței nr. 15.
Accesul auto al jurnaliștilor se va face în parcarea Clinicii de Stomatologie, din proximitatea amfiteatrului, din Șoseaua Olteniței nr. 9.