Daniel Băluță, învestit Primar al Sectorului 4

22-06-16 Administrator 0 comment

foto 1

Miercuri, 22 iunie 2016, de la orele 17.00, Sala de Festivități a Universității „Spiru Haret” a găzduit prima ședință a noului Consiliul Local Sector 4. În prezența domnului Paul Nicolae Petrovan, Prefectul Municipiului București, constituirea noului for legislativ local a fost urmată de depunerea jurământului de către primarul ales al Sectorului 4, Daniel Băluță. Alături de acesta, la prezidiu s-au aflat decanul de vârstă al consiliului, domnul Vasile Trifu, dar și cei mai tineri dintre consilierii aleși ai Sectorului 4, Cătălin Zugravu și Gheorghe Daniel Pânzaru.

Dacă ședința solemnă de astăzi a reprezentat momentul de debut administrativ pentru unii dintre membrii Consiliului, pentru alții a însemnat continuarea unei activități demarată cu ani în urmă, în sprijinul comunității locale Sector 4, unii dintre aceștia aflându-se la al cincilea mandat.

În actuala sa componență, Consiliul Local Sector 4 reunește 27 de consilieri, aleși pe listele a 6 partide politice și alianțe electorale, după cum urmează: 10 consilieri PSD+UNPR, 6 de la USB, 5 de la PNL, 3 de la PP-USL, 2 de la PMP și 1 de la ALDE.

foto2

foto 3



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close