Concert extraordinar pe scena Ateneului Român, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înființarea Colegiul Național de Arte “Dinu Lipatti”
Artiști de excepție – elevi ai Colegiului Național de Arte “Dinu Lipatti” (CNADL), absolvenți și profesori – s-au reunit, duminică, 24 martie, la Ateneul Român, într-un concert extraordinar ce a marcat deschiderea seriei de evenimente prilejuite de împlinirea a 70 de ani de existență a primului liceu de muzică din România.
Sub bagheta dirijorilor Marcel Pențaca, Lăcrămioara Ana Pauliuc, Nicolae și Andrei Ștefan Racu, orchestra de suflători, orchestra simfonică și corul Colegiului Național de Arte “Dinu Lipatti” au interpretat arii din opere și simfonii celebre, ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Carl Orff, M. P. Musorgski, M. Ravel, John Leavitt, Franz Von Suppe, Iosif Ivanovici sau Alfred Mendelsohn.
Elevilor li s-au alăturat pe scenă invitați de marcă (absolvenți și profesori ai liceului): pianistul Viniciu Moroianu, violonista Cristina Anghelescu, formația Distinto (Marius Olteanu – tenor, Octavian Dobrotă – tenor și Mihai Radu – bas).
“Primăria Sectorului 4 a susținut și va continua să susțină cultura și arta. Orice efort al nostru este, însă, mic pe lângă talentul și dragostea pentru muzică a acestor copii care rămân cei mai importanți ambasadori ai noștri în țară și în străinătate. Acum, la ceas aniversar, vreau să transmit doar că suntem mândri de elevii noștri, de profesorii care îi îndrumă și, mai ales, de faptul că sectorul 4 găzduiește una dintre cele mai importante instituții de învățământ vocațional din România”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
“Vreau să-i felicit atât pe artiștii de marcă care ne-au încântat de pe scena Ateneului Român, cât și pe dascălii care depun zilnic eforturi extraordinare pentru a-i îndruma spre excelență pe toți elevii Colegiului Național de Arte <<Dinu Lipatti>>. Acum, la împlinirea a 70 de ani de muzică, 70 de ani de premii prestigioase, 70 de ani de artă, sunt bucuroasă că am putut participa la acest eveniment de excepție, alături de acești copii care traiesc prin si pentru muzică. La mulți ani!”, a fost mesajul directorului general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ, Ana – Maria Mocăniță.
„Ne străduim să le oferim elevilor noștri nu doar excelența în muzică, actorie și în artă, în general, ci mai ales îi încurajăm să-și descopere și să-și depășească limitele, să-și atingă potențialul și să ajungă oameni împliniți, uman și profesional. Măiestria artistică merge mână în mână cu inteligența emoțională, cultura generală și încrederea de sine, iar profesorii noștri sunt conștienți de impactul profund formator pe care îl au asupra tinerilor aflați în pragul maturizării” a declarat, la rândul său, directorul Colegiului Național de Arte “Dinu Lipatti”, Venera Babeș.
Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, care a luat numele marelui muzician român în 1990, a dat peste 300 de nume ilustre muzicii naționale și internaționale, încă de la primele generații de absolvenți: de la Maria Tănase, Fănică Luca, Ion Pantazi, Dan Mizrahy până la Ileana Cotrubaş, Lucia Ţibuleac, Bianca Ionescu, Angela Burlacu-Gheorghiu, Octavian Naghiu, Iosif Ion Prunner, Aurelian Octav Popa, Gheorghe Zamfir, Liliana Ciulei, Mihaela Martin şi Marin Cazacu.