SECTORUL 4 A CREAT PROPRIUL REGULAMENT DE FUNCȚIONARE A ȘCOLILOR ÎN PERIOADA PANDEMIEI DE CORONAVIRUS

18-08-20 Administrator 0 comment

Având în vedere faptul că la nivel național nu există încă reglementări concrete privind modul de începere a noului an școlar, Primăria Sectorului 4 a creat un regulament în baza căruia vor fi asigurate toate normele de siguranță pentru elevii și profesorii din sectorul 4. 

Documentul elaborat de specialiștii primăriei, sub coordonarea primarului Daniel Băluță, conține elementele de bază ce trebuie respectate atât de copii, cât și de părinți și de cadrele didactice, începând de la intrarea în școală și până la ieșirea pe poarta instituției de învățământ. 

Măsurile prevăzute în regulamentul menționat instituie obligații în sarcina tuturor instituțiilor și persoanelor implicate în procesul educațional – Inspectoratul Școlar al Municipiului București, prin reprezentanții teritoriali, respectiv Inspectoratul Școlar al Sectorului 4, Sectorul 4 al Municipiului București, prin Primăria Sectorului 4 și Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4, unitatea de învățământ, prin director și profesori, părinți și copii. 

Concret, pe lângă măsurile implementate deja în școlile din sectorul 4 (trasee bine delimitate de intrare și ieșire în/din școală, separatoare din plexiglas la fiecare bancă, reducerea numărului de bănci din fiecare sală de curs), Primăria Sectorului 4 va asigura toate materialele de protecție (kit sanitar), măști de protecție pentru copii, precum și biocide pentru dezinfecție. 

Regulamentul prevede și procedura ce trebuie urmată în situația în care într-o clasă vom avea copii cu simptome specifice infecției cu coronavirus, când este cazul să fie închisă o școală, dar și pașii ce trebuie urmați de persoanele și instituțiile menționate mai sus pentru fiecare scenariu posibil. 

Documentul, intitulat „Regulament privind măsurile de protecție pentru prevenirea răspândirii infectării cu SARS-COV 2 pentru anul școlar 2020-2021 la nivelul Sectorului 4 al Municipiului București” va fi pus în dezbatere publică începând de astăzi, 18 august 2020. 

În paralel, acesta a fost trimis Ministerului Sănătății, Ministerului Educației și Ministerului Afacerilor Interne, urmând ca fiecare instituție să-și exprime punctul de vedere în zilele ce urmează, astfel încât săptămâna viitoare, regulamentul să fie supus aprobării Comitetului Local pentru Situații de Urgență. După ce regulamentul va fi deveni oficial, personalul creșelor, grădinițelor și al școlilor va fi instruit, astfel încât fiecare să știe ce are de făcut în orice situație posibilă. 

„Sectorul 4 este pregătit pentru începerea noului an școlar. Putem asigura copiilor măști de protecție, viziere pentru profesori, substanțele necesare pentru dezinfecție și, în măsura în care va fi nevoie, vom putea să testăm toți copiii și întreg personalul școlilor din sectorul nostru. Ce este însă foarte important pentru mine ca medic și ca tată în primul rând, este faptul că urmare a regulamentului, vom ști cu siguranță, fiecare dintre noi, ce avem de făcut în perioada următoare. Iar acest lucru înseamnă responsabilitate! Este important să colaborăm și să lăsam deoparte toate animozitățile când este vorba despre o problemă de sănătate atât de importantă”, declară Daniel Băluță, primarul sectorului 4. 

Consultati REGULAMENTUL DE FUNCȚIONARE A ȘCOLILOR ÎN PERIOADA PANDEMIEI DE CORONAVIRUS

BIROUL DE PRESĂ



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close