Circulație restricționată în Pasajul Unirii, până la începutul lunii decembrie. Se montează 40 de ventilatoare și peste 100 de stingătoare
Începând din această seară și până pe 08 decembrie a.c., circulația rutieră va fi restricționată, pe timpul nopții, în Pasajul Unirii. Astfel, în intervalul 23:00 – 05.00, șoferii care tranzitează centrul Capitalei sunt rugați să respecte indicațiile polițiștilor aflați în zonă, care vor dirija circulația în funcție de lucrările ce vor avea loc în interiorul tunelului rutier.
Mai exact, constructorii vor monta ultimele 40 de ventilatoare de tip JET FAN, care vor definitiva astfel sistemul de ventilație/desfumare complet automatizat, instalat la nivelul tunelului rutier, în cadrul lucrărilor de reabilitare și punere în siguranță din vara acestui an.
Mai mult, până pe 8 decembrie, în pasaj vor fi montate peste 100 de stingătoare ce vor putea fi acționate, în cazul în care situația o va impune și, totodată, vor fi înlocuite elementele afectate de incidentul produs în luna octombrie ( cabluri electrice, panouri metalice de pe pereții interiori și de pe tavan).
Aceste lucrări se vor realiza pe timpul nopții, tocmai pentru a afecta cât mai puțin traficul rutier din zonă.