Începând de mâine, centrul de vaccinare din Grand Arena este deschis pentru imunizarea la liber. 1000 de persoane se pot vaccina zilnic în acest centru, fără programare
Liber la vaccinarea împotriva COVID-19 în centrele administrate de Primăria Sectorului 4. Începând din data 08 mai a.c., toate persoanele care vor să se imunizeze împotriva SARS-CoV2 se pot prezenta, fără programare prealabilă, la centrele de vaccinare.
Spre exemplu, la centrul de vaccinare din Grand Arena vor putea fi imunizate în fiecare zi, 1000 de persoane, după ce primăria a suplimentat capacitatea logistică a centrului, prin mărirea numărului personalului medical angajat dar și a spațiilor de vaccinare, ajungându-se la un total de 10 fluxuri de vaccinare, operate de o echipă formată din 15 medici, 30 de asistente medicale și 15 registratori medicali.
Ca și până acum, centrul de vaccinare din Grand Arena, în care se administrează două seruri: Pfizer și AstraZeneca, va fi deschis de luni până duminică, în intervalul orar 08:00 – 20:00, timp în care persoanele de peste 60 de ani se pot vaccina pe tot parcursul programului, iar populația generală cu vârsta sub 60 de ani este așteptată la imunizare după ora 14:00.
Pentru evitarea aglomerărilor, persoanelor care se prezintă la centru pentru imunizare li se vor elibera bonuri de ordine, urmând ca vaccinarea acestora să se realizeze în limita capacității centrului. Pentru aceasta, coordonatorii centrului de vaccinare vor extrage din platformă, numărul de locuri disponibile în ziua respectivă, prin scăderea numărului maxim de doze necesar persoanelor programate în platformă, pentru prima doză și rapel.
Dacă numărul de persoane prezente va depăși numărul locurilor sau al dozelor disponibile, coordonatorii vor face programări pentru zilele următoare.
În Sectorul 4 funcționează 23 de puncte de vaccinare Pfizer și 6 puncte de vaccinare AstraZeneca, pe care Primăria Sectorului 4 le administrează și în care, zilnic, sunt imunizate, la ora actuală, un număr de circa 2.500 de persoane.
Biroul de presă