Camioanele Sectorului 4, încărcate cu ajutoare pentru sinistrați, pleacă către Turcia, cu destinația Tekirdağ

16-02-23 Administrator 0 comment

Campania umanitară de strângere de ajutoare pentru familiile afectate de cutremurele din Turcia, organizată de comunitatea Sectorului 4, s-a încheiat! În urma eforturilor pe care oamenii, împreună cu autoritatea locală le-au făcut, s-au strâns 1.000 de saltele, 3.000 de pături, 1.200 de saci de dormit, în jur de 1.000 de perechi de încălțăminte, corturi, radiatoare și aeroterme, 12 tone de haine și aproximativ două tone de alimente neperisabile. Oamenii au mai donat apă, produse de igienă și de îngrijire pentru bebeluși.

Toate aceste bunuri au fost încărcate în TIR-uri care vor pleca mâine, vineri, 17 februarie a.c., către Turcia, cu destinația Tekirdağ. De acolo, produsele vor fi preluate de către Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor și a situațiilor de urgență (AFAD) și distribuite ulterior comunităților din zonele grav afectate de cutremurele care au zguduit sudul țării. 

La sala de sport a Liceului Tehnologic Dacia, unde au fost colectate bunurile destinate sinistraților din Turcia, au fost prezenți astăzi Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță și  Ambasadorul Turciei la București, Excelența Sa, Özgür Kıvanç Altan.

„Mulțumesc foarte mult comunității noastre care a reacționat extraordinar de rapid pentru a ajuta oamenii din Turcia, afectați de un dezastru natural de o asemenea amploare. Locuitorii sectorului nostru au arătat că le pasă și că nu pot rămâne indiferenți în fața suferinței semenilor noștri”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. 

La rândul său, ambasadorul Turciei a mulțumit comunității Sectorului 4 pentru compasiunea și generozitatea exprimate. „Țara noastră a fost lovită de o mare nenorocire, poporul nostru plânge, iar foarte mulți dintre noi ne-am pierdut rude și prieteni. Ne-am trezit dintr-o dată cu nevoia de ajutor. Dumneavoastră ați reacționat cu sinceritate și ne-ați întins o mână de ajutor. Ați reușit să mobilizați atâta lume, să generați o energie pozitivă și să strângeți atât de multe lucruri de o necesitate primordială. Nu vom uita niciodată asta!”, a declarat Ambasadorul Turciei la București, Excelența Sa, Özgür Kıvanç Altan.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close