Brigada Rutieră a trasat rutele alternative pe perioada închiderii Pasajului rutier Unirii
Mai sunt trei zile până la închiderea circulației rutiere în Pasajul Unirii, în vederea începerii lucrărilor de punere în siguranță a acestui obiectiv, încadrat, în urma expertizelor, în clasa stării tehnice IV – nesatisfăcător, ceea ce înseamnă că prezintă deficiențe serioase la structura de rezistență precum și o stare generală avansată de degradare.
Astfel, începând de duminică, 19 iunie a.c. și până în luna septembrie, interval în care nu se va mai putea circula prin pasaj, Brigada Rutieră va institui rute alternative, pentru a veni în sprijinul tuturor celor care tranzitau această zonă.
Astfel, traficul rutier în centrul Capitalei va fi reconfigurat, urmând ca șoferii, care până acum traversau intersecția Unirii prin pasajul subteran, să circule de duminică, pe deasupra acestuia.
Rutele alternative puse la dispoziție de Brigada Rutieră sunt:
– Bd. Dimitrie Cantemir – Bd. Mărășești – Bd Mircea Vodă – Bd. Corneliu Coposu – Bd. I.C. Brătianu;
– Bd. Dimitrie Cantemir – Bd. Mărășești – Bd Mircea Vodă – Bd. Hristov Botev – Bd. Carol I -Piața Universității;
– Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Bd. Dimitrie Cantemir;
– Str. Buzești – Str. Berzei – Str. Vasile Pârvan – Splaiul Independenței – Bd. Libertății.
Pentru ca circulația să se desfășoare în condiții decente și pentru a fi evitate ambuteiajele, întreaga zonă va fi atent monitorizată de echipaje ale Brigăzii Rutiere.
Totodată, Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule să folosească traseele alternative recomandate, să respecte cu strictețe semnalizarea rutieră temporară instituită în zona lucrărilor și semnalele agenților de poliție rutieră.